Primăria Orașului Ștefănești a transmis faptul că în perioada 28 – 29 iulie 2023, se vor executa servicii de dezinsecție și deratizare pe domeniul public al orașului Ștefănești pentru combaterea căpușelor, larvelor, țânțarilor, muștelor și altor insecte dăunătoare mediului, rozătoarelor (șoareci, șobolani).
În data de 28 iulie, după ora 14:00, se va efectua serviciul de dezinsecție și deratizare în spațiile aparținând primăriei, iar începând cu ora 22:00 până la ora 03:00 vor fi executate servicii de dezinsecție în spațiile exterioare (Spații verzi, parc cartier blocuri, teren primărie).
Vă rugăm să supravegheaţi cu atenţie copiii şi animalele de companie pentru a nu intra în raza de acţiune a aparatelor, deoarece contactul repetat şi prelungit al substanţelor cu pielea şi ochii poate cauza iritaţii, iar apicultorii sunt rugați ca în perioada menționată să ia toate măsurile ce se impun în vederea protejării familiilor de albine din oraș”, transmite municipalitatea.
Persoanele cu probleme respiratorii, cardiace sau astmatice sunt rugate să se deplaseze pe domeniul public doar după 4 ore de la efectuarea tratamentelor.
MĂSURI DE PRIM AJUTOR ÎN CAZ DE:
- inhalare: se va duce pacientul la aer proaspăt;
- contact cu pielea: se va spăla din abundență imediat și cu atenție cu apă și săpun;
- contact cu ochii: se va spăla imediat cu apă cel puțin 15 minute;
- înghițire: NU se provoacă voma, nu există antidot, este necesar un tratament simptomatic. În toate situațiile se va consulta medicul.
Toți posesorii de familii de albine și de animale sensibile sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident.
În cazul în care vremea nu va permite efectuarea etapei, aceasta va fi reprogramată, cu informarea, în prealabil, a populației”, mai transmit reprezentanții Primăriei Ștefănești.
Foto: Facebook Nicolae Velcea