Apare o nouă taxă pentru români

de | 20.09.2022 21:47 | După locație, După subiect, Economic, Național, Știri

Din toamnă, românii ar trebui să plătească o taxă pentru ambalaje. Este vorba despre sistemul de garanție-returnare (SGR) pentru recipientele nereutilizabile, care ar trebui să se aplice de la 1 octombrie, însă această dată ar putea fi decalată.

Mai exact, sistemul prevede ca cetățenilor să li se oprească o garanție de 50 de bani pentru un produs ambalat, care este returnat în momentul predării ambalajului nereutilizabil.

Actul normativ prin care a fost desemnat administratorul sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile a fost adoptat în ultima ședință de Guvern. Este vorba de SC RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A., o entitate în care se regăsesc reprezentanții producătorilor, ai comercianților, dar și statul român, reprezentat de autoritatea centrală pentru protecția mediului, cu un procent de 20% din acțiuni, potrivit evz.ro.

Se desemnează S.C. RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A., înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/3853/2022, cod unic de înregistrare 45721171, ca administrator al sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile”, se precizează în actul normativ.

În categoria menționată intră ambalajele nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. Acestea sunt utilizate pentru comercializarea de bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase.

În perioada imediat următoare vom avea o întâlnire cu reprezentanții companiei, în cadrul căreia vom discuta și stabili planul de implementare, calendarul și etapele acestuia. Chiar dacă vorbim despre un proces de implementare foarte complex, o provocare reală pentru toți factorii implicați, un lucru este cert: România are nevoie de un SGR 100% operațional în cel mai scurt timp posibil”, a declarat ministrul mediului Tanczos Barna, conform sursei citate.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Apare Rabla pentru becuri! Anunțul lui Marcel Ciolacu

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | RetuRO | Tanczos Barna

Ultimele articole