Argeș. Dosar penal deschis după controlul de urgență făcut la un centru pentru vârstnici!

de | 11.08.2023 07:30 | Administrație, Eveniment, Importante, Județean, Știri

Prefectul judeului Argeș a anunțat în această dimineață faptul că după controlul de urgență făcut miercuri, 10 august, la un centru pentru vârstnici din județ, a fost deschis un dosar penal.

Decizia a fost luată de către reprezentanții Poliției Argeș care au coroborat datele obținute și au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea prevăzută de articolul 297 Cod Penal, abuz în serviciu.

Inspectorii DSP au revenit ieri la locație și au fost surprinși să găsească angajații centrului în bucătărie în timp ce pregăteau mâncare: 40 de litri de ciorbă, piure de cartofi care li se servea cu mezeluri, orez cu lapte. Asta, deși, miercuri, reprezentanții centrului au declarat și arătat un contract cu o firmă de catering. Activitatea bucătăriei a fost suspendată.

 

A fost verificat și modul în care li se acordă asistență medicală oamenilor din centru. 22 de beneficiari sunt înscriși la un medic primar geriatrie gerontologie, 4 dintre ei nu au mai fost monitorizați din 2022! Acești oameni au foi de observație din care nu reiese o prescripție medicală”, a transmis prefectul judțului Argeș. 

Radu Perianu mai informează faptul că reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au identificat o persoană care lucra la centru, fără forme legale.

Amenda aplicată este de 20 de mii de lei.”

A mai fost aplicată totodat și o sancțiune pentru că un lucrător avea trasate sarcini pentru care nu avea pregătire. Valoarea amenzii este de 3500 lei.

Societatea a fost amendată de DSVSA cu 1200 lei pentru manipularea necorespunzătoare a alimentelor.

Legat de acest subiect prefectul Radu Perianu a transmis în cursul zilei de ieri un mesaj în mediul online în care a subliniat faptul că este preocupat de situația persoanelor vârstince din județ și de aceea controalele vor continua pe toată durata mandatului său.

Sunt preocupat de situația persoanelor vârstince din Argeș. Acești oameni trebuie apărați și protejați. Îi rog pe toți cei care au informații despre nereguli din centrele de batrâni să sesizeze Instituția Prefectului.
Mesajul meu a fost unul ferm încă de la început: nu există rabat de la lege pentru nimeni! De aceea am și spus să nu se culce nimeni pe-o ureche! Controalele nu au fost o săptămână și gata! Verificările vor continua pe toată durata mandatului meu!
Consider că, după o viață de muncă, mai ales acum când cei mai mulți sunt nu doar bătrâni, ci și bolnavi, vârstnicii noștri merită să fim cu mare băgare de seamă! Nu există scuze pentru a nu le oferi ceea ce au dreptul să primească!”, a scris Radu Perianu pe pagina de Facebook. 

Reamintim de asemenea că tot în cursul zilei de miercuri, prefectul a fost în control și la Spitalul Județean de Urgență Pitești, ca urmare a unor sesizări primite din partea cetățenilor care au considerat că nu au fost primiți/ îngrijiți corespunzător la nivelul UPU SJU.  Argeșenii s-au plâns de asemenea și de timpul mare de așteptare de la Urgențe.

Foto: Facebook Radu Perianu

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

https://anchetaonline.ro/prefectul-arges-controleaza-acum-spitalul-judetean-103737/

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Instituția Prefectului | Pitești | Radu Perianu