Un tรขnฤr de 20 de ani a fost oprit รฎn trafic de poliศiศtii rutieri din Argeศ dupฤ ce comportamentul sฤu la volan a ridicat suspiciuni privind consumul de alcool. Testarea cu etilotestul a confirmat o valoare peste limita legalฤ, iar cazul a intrat รฎn atenศia anchetatorilor, cu posibile consecinศe penale ศi suspendarea permisului.
รn dimineaศa zilei de 02 mai, รฎn jurul orei 08:00, poliศiศtii din cadrul Serviciului Rutier Argeศ au depistat un tรขnฤr de 20 de ani, din oraศul Potcoava, judeศul Olt, care conducea un autoturism pe str. Coasta Cรขmpului, de pe str. Calea Craiovei din municipiul Piteศti, avรขnd un mod de a conduce din care au rezultat indicii cu privire la posibilul consum de alcool.
รn urma testฤrii cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decรขt limita de 0,40 mg/l alcool pur รฎn aerul expirat, fapt pentru care conducฤtorul auto a fost condus la o unitate medicalฤ, pentru recoltarea de probe biologice, รฎn vederea stabilirii prin analize de specialitate, a รฎndeplinirii condiศiei pentru rฤspunderea de naturฤ penalฤ, referitoare la valoarea alcoolemiei รฎn sรขnge.
รn cauzฤ au fost รฎntocmite acte premergฤtoare privind sฤvรขrศirea infracศiunii de conducere sub influenศa alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui รฎn cauzฤ a fost suspendat, fiind eliberatฤ dovadฤ รฎnlocuitoare, fฤrฤ drept de circulaศie.
Cercetฤrile sunt continuate, pentru stabilirea tuturor รฎmprejurฤrilor รฎn care fapta a fost sฤvรขrศitฤ ศi luarea mฤsurilor legale care se impun.
Foto descriptiv. Sursฤ foto: wall-street.ro
Citiศi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:


























