anchetaonline.ro

Două cadre medicale, mamă și fiică, s-au sinucis împreună!

de | 06.06.2023 20:30 | Știri, Eveniment, Județean

Polițiștii din Bacău au făcut, în cursul zilei de ieri, o descoperire șocantă. Aceștia au găsit trupurile neînsuflețite ale două cadre medicale, mamă și fiică, într-un apartament din centrul orașului.

Cadavrele erau în stare de putrefacție de mai bine de două săptămâni, în momentul în care au ajuns la fața locului pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău. Cel care a dat alarma a fost chiar un vecin.

După spusele vecinilor acestea erau retrase și introvertite. Ambele femei se aflau în depresie, din cauza faptului că ambele erau divorțate de soți, potrivit Antena 3 CNN.

Polițiștii au stabilit identitatea celor două persoane, respectiv o femeie, de 69 de ani și una, de 46 de ani. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt”, conform Inspectoratului Poliției Județene Bacău, informează sursa citată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a preluat cazul.

Foto descriptiv Stirile Pro tv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un bărbat a căzut cu bicicleta în gol de la 9 metri, în timp de traversa un pod!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: