Premierul Nicolae Ciucă și-a depus, miercuri, 6 aprilie, candidatura la șefia Partidului Național Liberal. La ora 17:00, acesta a susținut declarații de presă, spunând că partidul „are datoria să asigure stabilitatea țării”:
Am decis să îmi depun moţiunea de candidatură pentru funcţia de preşedinte al PNL. Am decis să îmi asum această responsabilitate după o discuţie pe care am avut-o cu colegii şi, desigur, în urma analizei pe care am făcut-o asupra întregii situaţii politice. PNL este azi la guvernare şi are datoria să asigure stabiltiatea ţării. Să guverneze eficient şi să ofere românilor siguranţa şi încrederea că vom depăşi împreună acest context complicat.
O condiţie importantă pentru guvernare este o coaliţie stabilă în care dialogul cu partenerii să fie rezolvarea tuturor problemelor care pot să apară din cauza divergenţelor ideologice. De când am intrat în PNL, am putut să simt capacitatea liberalilor de a se mobiliza şi de a asigura adminsitrarea ţării de la nivel local la nivel guvernamental. Sunt lucruri care pot fi îmbunătăţite, însă. Acest lucru va fi un efort comun al nostru, al tuturor. Acest lucru l-am spus colegilor mei.
Nu e vorba despre o persoană acum, ci despre toată echipa liberală care trebuie să fie conştientă că de activitatea fiecăruia dintre noi depinde scorul electoral al PNL. Sunt convins că vom face o echipă puternică, unită, care să genereze politicile publice de care are nevoie ţara. PNL poate ajunge primul partid din România. Obiectivul meu este întărirea partidului şi pregătirea alegerilor următoare”, a transmis Nicolae Ciucă.
Ştiu un lucru sigur. Românii îi vor aprecia pe cei care reuşesc să treacă ţara prin perioadele grele. Vom lua toate măsurile pentru a-i proteja pe oameni de efectele economice generate de război. Cetăţenii români au nevoie de încredere şi speranţă, iar investitorii trebuie să regăsească în PNL, în premierul liberal, cea mai puternică garanţie a protejării intereselor legitime ale ţării.
Susţinem cu putere investiţiile de la bugetul naţional, dar şi pe cele posibile prin folosirea celor 80 de miliarde de euro, bani europeni oferiţi ţării noastre. Aceste investiţii vor asigura tinerilor noştri un viitor stabil, o ţară modernizată, cu servicii publice de calitate şi un mediu de afaceri care să le ofere locuri de muncă la fel de bine plătite ca în ţările din vest. Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică este titlul moţiunii depuse. Sper ca după ce o vor analiza, colegii mei să o şi voteze”, a mai spus premierul Ciucă.
În sedința Biroului Executiv online de marți, s-a decis, cu unanimitate de voturi, ca premierul Nicolae Ciucă să beneficieze de o derogare de la statut. Tot atunci, Nicolae Ciucă și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte PNL.
Nicolae Ciucă a primit o derogare pentru a putea candida, deoarece nu îndeplinea condiția obligatorie de a avea vechime în PNL de cel puțin 5 ani. Șeful Executivului este înscris în partidul liberal din octombrie 2020.
Nu este singurul politician al PNL care a beneficiat de o derogare de acest gen. În 2021 și în cazul lui Florin Cîțu a fost luată aceeași hotărâre, dar și în cazul lui Klaus Iohannis, care a devenit liderul PNL în 2014, pentru câteva luni, înainte să ajungă președinte al României în toamna aceluiași an.
Amintim că pe data de 10 aprilie va avea loc congresul extraordinar al PNL pentru alegerea unui nou preşedinte, după demisia lui Florin Cîțu.
Candidaturile pot fi depuse până astăzi, 6 aprilie, la ora 18:00. De asemenea, dezbaterile în cadrul comitetelor directoare judeţene vor urma să se desfășoare până vineri, ora 22:00. Un proiect de moţiune va fi acceptat dacă va avea susţinerea a cel puţin zece hotărâri de comitete directoare judeţene.
Foto Digi 24