În cursul zilei de vineri, 23 septembrie, polițiștii Formațiunii Rutiere Costești au desfășurat activități educativ-preventive de educație rutieră, la Școala Generală nr.1 Costești. La aceste activități au participat peste 100 de elevi, dar și 5 cadre didactice. Aceștia s-au întâlnit cu polițiștii rutieri, care au folosit în cadrul activității, materialele și autospeciala de Siguranță Rutieră din dotarea Inspectoratului Județean de Poliție Argeș.
Conform IPJ Argeș, activitatea a avut drept principale subiecte următoarele aspecte:
– norme rutiere ce trebuiesc respectate de către elevi, în calitatea lor de pietoni privind traversarea străzii ;
– necesitatea cunoașterii și respectarii indicatoarelor și marcajelor rutiere;
– reguli ce trebuiesc respectate în deplasarea cu bicicleta, precum și traseele pe care se pot deplasa;
– necesitatea cunoașterii regulilor de călatorie cu mijloacele de transport ce apartin parinților sau cele de transport în comun.
Polițiștii rutieri din Argeș atrag atenția cu privire la educația regulilor de circulație, ea fiind foarte importantă.
De asemenea, este util pentru orice părinte ca vârsta de la care începem să avem asemenea discuții cu copiii să fie una cât mai fragedă, tocmai pentru ca nivelul de cunoștințe pe care ei și le însusesc să fie eficient în a-i proteja.”, informează IPJ Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Accident spectaculos în Argeș! Șoferița de 21 de ani era beată și în chiloți!