INFORMAȚII NOI
El este dascălul arestat, fiind acuzat că a agresat sexual o elevă minoră.
Primele date indică faptul că profesorul în vârstă de 45 de ani, titular pe post de trei ani, căsătorit si având doi copii, era însoțit în taberele scolare de către soție. La ultima astfel de acțiune, desfașurată în februarie, a fost și fetița de 12 ani, agresată în luna martie, la școală.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Acuzații grave la adresa unui profesor de 45 de ani! Bărbatul din Mărăcineni a fost reținut și apoi arestat preventiv, fiind acuzat că ar fi agresat sexual o elevă minoră.
Potrivit surselor Ancheta, ar fi vorba vorba despre Cosmin Ionuț Marinescu, profesor de sport în cadrul Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, iar fapta ar fi avut loc în afara orelor de sport.
De asemenea, bărbatul este și președintele Asociației Cireșarii Pitești, care organizează tabere pentru elevi.
Totul s-ar fi întâmplat pe 07 martie, în timp ce se aflau în incinta unității de învățământ. Bărbatul ar fi ales în mod strategic o zonă unde nu ar fi camere de luat vederi și ar fi pipăit-o pe eleva care nu ar fi împlinit încă 14 ani.
Cazul a ajuns în atenția polițiștilor, iar oamenii legii au deschis un dosar de agresiune sexuală.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 07 martie a.c., bărbatul, având calitatea de cadru didactic, ar fi agresat sexual o minoră, elevă a unității școlare, în timp ce se aflau în incinta unității de învățământ.
Pentru probarea aspectelor ce fac obiectul cercetării, polițiștii au colaborat cu aparținătorii minorei și cu reprezentanții unității de învățământ.”, transmite IPJ Argeș
Pe 18 martie, bărbatul a fost dus la sediul poliției, pentru audieri. După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
În cursul zilei de astăzi, profesorul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Până în prezent, potrivit inspectorului școlar general al ISJ Argeș, Dumitru Tudosoiu, pe numele bărbatului nu au mai fost înregistrate alte acuzații de acest gen, iar la testarea psihologică nu au fost probleme.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro