După o săptămână de vacanță, elevii revin de mâine, 2 noiembrie, în bănci. Odată cu reluarea cursurilor începe și cel de-al doilea modul de învățare din acest an școlar, care se va încheia pe 22 decembrie, înaintea vacanței de iarnă, potrivit edupedu.ro
Până atunci, copiii vor mai avea parte și de o minivacanță. Mai exact, între 28 noiembrie și 1 decembrie inclusiv, elevii vor sta acasă patru zile consecutive. Pe lângă weekend, zilele de luni, 30 noiembrie, și marți, 1 decembrie, sunt libere legale, fiind sărbătorite Sfântul Andrei și Ziua Națională a României.
Următoarea vacanță va fi cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027. Cursurile vor fi reluate luni, 11 ianuarie 2027, când va începe modul trei, care va dura până la vacanța mobilă.
Calendarul următoarelor vacanțe
După vacanța de iarnă, elevii vor mai avea o săptămână liberă în februarie sau la începutul lunii martie. Este vorba despre vacanța mobilă, cunoscută și drept „vacanța de schi”, a cărei perioadă va fi stabilită de inspectoratele școlare județene, în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027.
Vacanța de primăvară este programată între 24 aprilie și 4 mai 2027, iar elevii vor reveni la cursuri miercuri, 5 mai.
Ultimul modul de învățare se va încheia vineri, 18 iunie 2027. Din ziua următoare începe vacanța de vară, care se va întinde până duminică, 5 septembrie 2027.
Sursă foto: ediția tipărită


























