Fostul prefect Emanuel Soare își asumă o nouă confruntare electorală pentru președinția Consiliului Județean Argeș. De data aceasta o face din partea alianței pe care Forța Dreptei a încheiat-o cu PMP și USR.
”Suntem oameni serioși, nu am intrat în politică să ne îmbogățim, să facem șmecherii. Vrem să fim un exemplu pentru copiii noștri și vrem să ajungem speranța că, dacă ești om cinstit în România și muncești, ai o șansă. Ne-a fost greu în această perioadă, toată lumea vrea cu PSD, până și PNL. Nimeni nu vrea cu oameni care o iau de la zero, care vor să construiască. Nu avem ce privilegii sau funcții să dăm. Acum, după un an și jumătate, am reușit să construim organizații în tot județul Argeș. Avem ambiția și puterea să facem organizații în 80% dintre localitățile județului până la sfârșitul anului. Vă rog să ieșiți la vot într-un număr cât mai mare, pentru a alege o alternativă de dreapta, care înseamnă bunăstare, democrație și un județ modern!”, este mesajul candidatului Emanuel Soare.
În urmă cu patru ani, Soare se clasa pe locul al doilea, cu un număr de 69.055 de voturi, obținând ceva mai mult de jumătate din scorul câștigătorului, pesedistul Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean Argeș. Candidatul USR obținea 26.328 de voturi. Șansele ca Soare să câștige sunt strâns legate de posibilitatea ca Mînzînă să fi scăzut vertiginos în preferințele electoratului. În plus, în cursă a mai intrat candidatul PNL Radu Perianu, iar candidatul AUR va veni și el cu zestrea sa de alegători.
Sursă foto: ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: