anchetaonline.ro

Care este valoarea maximă a creditului. A fost aprobat programul ”Noua casă” pentru 2023

de | 26.01.2023 18:05 | Știri, Administrație, După locație, După subiect, Economic, Județean, Național

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că Guvernul a aprobat programul ”Noua casă” pentru 2023, cu un plafon de 1,5 miliarde de lei. Dacă acesta va fi epuizat, fondurile vor fi suplimentate, a precizat el.

”Astăzi, guvernul a aprobat plafonul pentru Programul ,,Noua casă” pentru anul 2023, în valoare de 1,5 miliarde de lei. Face parte din această aprobare rapidă a plafoanelor pentru programele cu garanții de stat pentru că interesul guvernului este ca banii să ajungă cât mai rapid în economie și către beneficiari, către cetățeni. Programul ”Noua casă”, care s-a introdus în 2009, este un program de succes. Este, din punctul nostru de vedere, un instrument prin care putem să sprijinim beneficiarii, mai ales pe cei tineri, pentru a-și achiziționa o locuință, în condiții de finanțare ceva mai favorabile decât ceea ce oferă piața bancară în acest moment, mai ales în contextul în care dobânzile sunt ridicate și elementele de avans, respectiv garanții, sunt destul de limitate sau, dacă vreți, restrictive. Îi încurajez, așa cum am spus și la începutul ședinței de guvern, pe toți să apeleze la acest program, pentru că îmi doresc, și am discutat și cu domnul prim-ministru, ca acest plafon pe care l-am alocat astăzi chiar să fie epuizat până la jumătatea anului și să-l putem suplimenta”, a declarant ministrul Finanțelor la sfârșitul ședinței de Guvern.

Valoarea maximă a creditului care poate fi accesat

Finanțarea se acordă în lei, pentru achiziția unei singure locuințe, iar valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 euro pentru locuințe al căror preț este de maximum 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5%, și 119.000 euro pentru locuințe al căror preț este de maximum 140.000 euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%. De la lansarea Programului în anul 2009 până la finele lunii decembrie 2022 au fost acordate 330.875 de garanții și promisiuni de garantare în valoare totală de 31,3 miliarde lei.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

TVA redus la 5% pentru panourile fotovoltaice. Le vor ieftini?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Finanţelor