În data de 24 martie, s-au desfășurat la București lucrările întâlnirii Hub-ului Asistenților șefi ai OMS Europa și punctelor focale pentru asistenți și moașe din regiunea Europeană a OMS, organizată de Organizația Mondială a Sănătății – Biroul Regional pentru Europa în colaborare cu Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și Ministerul Sănătății.
Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 70 de reprezentanți ai organizațiilor profesionale internaționale, instituțiilor europene și autorităților de reglementare partenere din 38 de țări, împreună cu 70 de asistenți medicali și moașe din România, oficiali din sfera executivă și legislativă, precum și reprezentanți ai mediului academic.
Peste 250 de reprezentanți din 53 de țări au semnat o declarație prin care trag un semnal de alarmă privind bomba cu ceas pe care stă sistemul sanitar european, lipsa personalului sanitar, document prin care se lansează un apel la acțiune adresat clasei politice, pentru a proteja și investi urgent în lucrătorii din domeniul sănătății din Europa și Asia Centrală.
În deschiderea discursului său, domnul Mircea Timofte, președintele OAMGMAMR, a declarat:
Vocea asistenților medicali și moașelor a fost ascultată în plenara celui mai important eveniment la nivel înalt organizat sub patronajul Biroului Regional OMS pentru Europa, în colaborare cu Ministerul Sănătății. Acoperirea universală cu servicii de sănătate indiscutabil nu poate fi atinsă fără asistenți medicali și moașe. Pandemia a demonstrat mai mult ca oricând rolul esențial al acestor profesioniști în sistemele de sănătate.”
În alocuțiunile susținute, atât ministrul sănătății, domnul Prof. Dr. Alexandru Rafila, cât și consilierul prezidențial Prof. Dr. Diana Loreta Păun, au evidențiat rolul și contribuția asistenților medicali în sistemul de sănătate, exprimându-și susținerea și aprecierea pentru OAMGMAMR, ca partener de încredere și dialog în elaborarea și derularea politicilor durabile pentru asistenții medicali. În atingerea obiectivelor din sănătate profesiile au resursele și capacitățile necesare pentru a răspunde cu promptitudine provocărilor care apar. Totodată, vorbitorii au remarcat recunoașterea internațională de care se bucură organizația profesională a asistenților medicali.
Administrația Prezidențială și-a reiterat parteneriatul strategic cu OAMGMAMR pentru atingerea obiectivelor asumate, apreciind leadership-ul organizației și dialogul susținut cu privire la politicile referitoare la forța de muncă în sănătate.
Mesajele oficialilor internaționali au readus în atenția auditoriului cei trei ani de eforturi și sacrificii ale asistenților medicali în pandemie, efectele acestora asupra forței de muncă, subvalorizarea cronică a profesiei, deficitul cronic istoric de personal din sănătate, cât și necesitatea identificării și analizei problemelor și dificultăților cu care se confruntă angajații și, nu în ultimul rând, măsurile ce trebuie întreprinse pentru a crea o forță de muncă puternică, prin extinderea rolului și competențelor din educație și valorificarea mai eficientă a acestora în practica de îngrijire, creșterea investițiilor în asistenții medicali, îmbunătățirea condițiilor de muncă, creșterea bunăstării personale și profesionale.
Prezentă la Reuniune, Estera Stămoiu, președinte OAMGMAMR Argeș a declarat:
Am fost onorată să particip la un astfel de eveniment, de înaltă ținută profesională și organizatorică, care a adus împreună distinși invitați, un adevărat Summit al domeniului sănătății regionale. Întâlnirea a beneficiat de spațiul adecvat și de o atmosferă plăcută desfășurării forumului de mesaje, dezbateri și prezentări susținute de oficialități și experți de talie internațională din domeniu.
Structurată într-o sesiune plenară și 3 sesiuni de paneluri, reuniunea a adus în fața participanților subiecte de actualitate, a căror consistență și rigurozitate în expunerea informațiilor de către vorbitori au accentuat semnificația temei sub care s-au desfășurat lucrările întâlnirii: ”Health and care workforce in Europe: TIME TO ACT” (Forța de muncă din domeniul sănătății și îngrijirii în Europa: ESTE TIMPUL SĂ ACȚIONĂM). Și mă refer aici la gestionarea recrutării și menținerii în sistemul de sănătate a asistenților medicali și moașelor în regiunea europeană a OMS, digitalizarea și impactul asupra profesiilor de asistent medical și moașă, științele comportamentale și îmbunătățirea competențelor asistenților medicali și moașelor.
Organizația noastră a scris astfel o pagină importantă, unică în istoria ei și a profesiei, cu ecouri puternice aici, acasă, și în Europa, care sunt convinsă că vor reverbera mult timp în conștiința profesiei noastre, îndreptățindu-ne pe noi toți să credem în viitorul profesiei, conștienți că doar împreună, uniți de obiective comune, acționând, putem să construim cele mai puternice sisteme de sănătate, bazate pe o forță de muncă motivată, înzestrată cu abilitățile necesare pentru a face față cerințelor dinamice și care acționează în echipe multidisciplinare în furnizarea de îngrijiri centrate pe pacient.
Îl felicit pe domnul președinte Mircea Timofte pentru remarcabila aptitudine de a coagula resurse umane într-o echipă performantă, care pune în valoare viziunea organizației și așează în prim-plan asistenții medicali, pentru coordonarea și desfășurarea lucrărilor reuniunii, reprezentând încă un argument că Excelența poate fi atinsă!
Participarea la această reuniune elitistă, mi-a oferit agreabilul sentiment că sunt contemporană cu evenimente unice și definitorii pentru perspectivele profesiei de asistent medical!”
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: