Explozie în Argeș! Trei victime implicate

de | 27.06.2023 18:54 | Știri, Eveniment, Județean

Update

La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, într-o gospodărie din localitatea Hârsești, s-a produs o explozie la un recipient sub presiune, iar mai multe persoane sunt rănite.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, dar și echipaje medicale, pentru acordarea îngrijirilor medicale persoanelor afectate de explozie.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiști, s-a stabilit că, un bărbat de 69 de ani, ar fi fiert lavandă, în curtea unei locuințe, într-un recipient sub presiune, iar, la un moment dat, acesta a explodat.

În urma exploziei, au fost răniți, atât bărbatul de 69 de ani, dar și doi minori, de 15, respectiv 14 ani, toți suferind arsuri la nivelul feței, membre și corp.

Aceștia au fost preluați de către echipajele medicale și transportați la spital.

La fața locului, s-a deplasat și grupa operativă din cadrul Poliției Orașului Costești, în vederea efectuării cercetărilor.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.”, informeaza IPJ.

Informații inițiale

O explozie a avut loc, în urmă cu doar câteva momente, în localitatea Hârsești.

Explozia a avut loc la o instalație de producție a uleiului de lavandă, unde au fost chemate să intervină trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.

În urma evenimentului, trei persoane care au suferit arsuri.

În urma evenimentului au rezultat trei victime, preluate de echipajele medicale.
Paramedicii SMURD au monitorizat și transportă la spital doi minori cu vârstele de aproximativ 14, respectiv 15 ani, care au suferit arsuri pe corp.”, informeaza ISU.

De asemenea, un adult a fost preluat de un echipaj SAJ.

 

Foto descriptiv.
Sursa Foto Digi24

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un sportiv de performanţă, în vârstă de 19 ani, a fost găsit spânzurat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: