FC Argeș are un nou antrenor! Eugen Neagoe, instalat oficial AZI

de | 09.10.2023 13:15 | Importante, Lifestyle, Pitești

Echipa de fotbal FC Argeș are începând de astăzi, un nou antrenor, în persoana lui Eugen Neagoe, asta după ce Eugen Beza a demisionat.

De precizat faptul că echipa este deja la al treilea antrenor, de la retrogradarea în liga a doua. 

Bine ai venit, Eugen Neagoe!

 

Clubul FC Argeș și Eugen Neagoe au ajuns la un acord pentru postul de antrenor principal al grupării noastre. Înțelegerea se va întinde până în vara anului 2025.

 

Acesta este prezentat acum, la conferința de presă ce se desfășoară la Hotelul Ramada”, au transmis reprezentanții FC Argeș pe pagina de socializare”, au transmis oficialii echipei. 

După cum se menționa și în mesajul transmis de oficialii echipei alb-violet, chiar la această oră, la hotel Ramada din Pitești are loc o conferință de presă.

Nu a fost deloc ușor pentru mine să iau această hotărâre, după ce am antrenat mulți ani în prima ligă… asta nu înseamnă că liga a doua este o rușine sau că nu ești un antrenor valoros dacă antrenezi aici. Nu am gândit deloc așa, este vorba despre FC Argeș, un club mare, care a dat țării noastre jucători imenși, începând cu cel mai mare, Gicu Dobrin”, a declarat noul antrenor al echipei din Pitești. 

Eugen Neagoe: „ Este obligatoriu să promovăm în Liga 1”

Am discutat despre proiect. Am fost foarte corect și deschis, am vorbit foarte mult cu domnul Tudose, cu domnul primar, le-am explicat cum văd eu lucrurile. Contractul este împărțit pe două perioade, este obligatoriu să promovăm în Liga 1 și contractul se prelungește automat până în 2027”, a mai adăugat Eugen Neagoe.

Conferința de presă poate fi urmărită AICI. 

 

Foto: Facebook Fotbal Club Arges Pitesti 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

La Campionatul Național de Judo Ne-waza. Sportivii de la CSM Pitești s-au clasat pe podium

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Eugen Neagoe | Pitești | Ramada

Ultimele articole