Femeile care au jefuit un bătrân din Pitești au fost arestate

de | 14.04.2024 17:52 | Eveniment, Județean

Femeile care i-au furat portofelul și telefonul unui bătrân din Pitești au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Reamintim că, evenimentul a avut loc vineri, 12 aprilie, pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Pitești, în zona blocului S1.

În jurul orei 18:30, polițiștii locali piteșteni au fost sesizați de un bărbat de 62 de ani că trei femei de etnie rromă i-au furat portofelul în care avea acte și aproximativ 1.500 de lei și un telefon mobil.

Având semnalmentele celor trei, polițiștii locali au început urmărirea acestora printre blocuri, fiind depistate, în scurt timp, doar două dintre suspecte, o tânără de 25 de ani, din Pitești și o femeie de 44 de ani, din Bascov.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, din primele verificări rezultând că un bărbat, de 62 de ani, ar fi fost abordat de trei femei, care, după ce i-au solicitat o sumă de bani, i-ar fi sustras portofelul ce conținea documente și o sumă de bani, de aproximativ 1.500 de lei, precum și un telefon mobil, prin exercitarea de acte de violență.”, transmite IPJ Argeș

La vederea polițiștilor, una dintre cele două femei a aruncat portofelul în gardul viu, încercând să fugă, însă a fost imobilizată imediat de polițiști.

Oamenii legii au găsit portofelul, însă în el nu se mai aflau banii.

Cele două femei și bărbatul de 62 de ani au fost duși la sediul poliției pentru cercetări.

În noaptea de 12 spre 13 aprilie, după administrarea probatoriului, femeile au fost reținute pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, 13 aprilie, Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

Foto: Poliția Locală Pitești

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Pitești: Trei femei au jefuit un bărbat de telefon și 1.400 de lei!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bascov | Nicolae Bălcescu | Pitești | Poliția Locală Pitești

Ultimele articole