O fetiță de 10 ani, din județul Argeș, a ajuns la spital, vineri după-amiază, după ce a fost lovită de o mașină pe Bulevardul Mihai Viteazu, una dintre arterele importante ale municipiului Sibiu. Copila a fost transportată conștientă la spital, pentru investigații medicale.
Potrivit primelor verificări ale polițiștilor, minora ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și fără să se asigure. În acel moment, a fost acroșată de un autoturism care circula în direcția Calea Dumbrăvii.
La volanul mașinii se afla o femeie în vârstă de 49 de ani, din județul Olt.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că o minoră în vârstă de 10 ani, domiciliată în județul Argeș, ar fi traversat drumul prin loc nepermis, fără să se asigure și a fost acroșată de un autoturism condus pe B-dul Mihai Viteazu spre Calea Dumbrăvii de către o femeie în vârstă de 49 de ani, din județul Olt. În urma accidentului rutier, minora a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului. Fără mari probleme de trafic”, a transmis IPJ Sibiu, potrivit oradesibiu.ro
În urma impactului, fetița a suferit un traumatism cranian. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj SMURD cu medic, care i-a acordat primele îngrijiri. Ulterior, copila a fost transportată conștientă la CPU Luther din Sibiu, pentru investigații.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Sursă foto: .oradesibiu.ro


























