Filmări din Argeș! Joi, 30 martie, la Curtea de Argeș: primul episod din trilogia ”Egregora – Comoara pierdută”

de | 27.03.2023 21:59 | Cultură, Curtea de Argeș, Județean, Lifestyle, Rural, Știri

  • Egregora-Comoara pierdută – joi, 30 martie, ora 19.00, la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeș

Așteptarea a luat sfârșit! Primul episod din trilogia ”Egregora-Comoara pierdută”, peliculă în care se regăsesc scene filmate la Corbeni, Arefu și Pietroșani, se va difuza joi, 30 martie, ora 19.00, la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeș, în prezența regizorului Andrei Chiriac. Anunțul a fost făcut chiar de către primarul de la Corbeni, Nicolae Dinică, pe pagina acestuia de Facebook.

Serialul Egregora este o călătorie uimitoare prin istorie, din vremurile pierdute al dacilor, în epoca medievală a lui Vlad Țepeș și până în zilele noastre, pe parcursul a 36 de episoade, cu twisturi și răsturnări de situații. Filmările sunt făcute în aproape 200 de locații din țară, printre care amintim Bâlea Lac, Cetatea Poienari, peștera Polovragi, mânăstirea Cârța, vârful Omu, peștera Ialomicioara, Cazanele Dunării.

Sursă foto: Facebook Nicolae Dinică.

”Domnitorul Vlad Țepeș revine la Curtea de Argeș”

”Domnitorul Vlad Țepeș revine la Curtea de Argeș, prima capitală a Țării Românești!

Joi, 30 martie, ora 19.00, la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeș, în prezența domnului regizor Andrei Chiriac vom putea să ne bucurăm de primul episod din trilogia ”Egregora-Comoara pierdută”.

Intrarea este liberă!

Scene din această producţie au fost filmate la Corbeni, Arefu și Pietroșani,județul Argeş.

Călătoria a nouă orfani care pornesc într-o aventură spectaculoasă, cu scopul de a găsi comoara pierdută a regelui Decebal. Pe acest ”drum” al provocărilor, tinerii vor întâlni tot felul de personaje: mentori, inamici și șarlatani.

Unul dintre personajele care va apărea în film va fi domnitor Vlad Țepeș, iar Cetatea Poienari și frumusețile din Nordul Argeșului vor îmbogăți conținutul filmărilor.

La finalul călătoriei, tinerii vor înțelege viața așa cum e, cu frumusețile și tristețile ei.

Acțiunea este inspirată din istoria noastră, miturile și legendele dacilor, transmise românilor peste generații.

Regie: Andrei Chiriac. Scenariu: Andrei Chiriac. Actori principali: Daniel Nuță, Maia Morgenstern, Gelu Nițu, Ștefan Velniciuc și mulți alții”, a scris edilul de la Corbeni, Nicolae Dinică, pe pagina de Facebook.

Vă reamintim că despre filmările ce au avut loc în Argeș și despre această super trilogie am scris aici.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Nicolae Dinică.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Se filmează în Argeș! Super trilogie, actori celebri, primar călare alături de Vlad Țepeș!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Arefu | Argeș | Bâlea Lac | Corbeni | Curtea de Argeş | GELU | Maia