Elevii care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse vor primi în această toamnă rechizite gratuite din partea statului. Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a finalizat licitaţia privind achiziţionarea produselor pe care copiii sărmani le vor putea folosi la şcoală pe parcursul acestui an, fără ca părinţii lor să mai fie nevoiţi să plătească pentru ele.
9000 de copii din Argeş primesc gratuit rechizite
Achiziţia s-a făcut în cadrul programului social de acordare de rechizite școlare pentru anul școlar 2023-2024, prin care au fost luate măsuri în vederea sprijinirii materiale a elevilor din învățământul de stat, primar și gimnazial, care sunt la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie se situează la maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară. La nivelul judeţului nostru s-a dispus achiziţionarea a 9.000 de pachete cu rechizite școlare, având conţinut în funcţie de nivelul de învăţământ al beneficiarilor:
- 1.065 pachete pentru prichindeii de clasa pregătitoare;
- 1.060 pachete pentru cei de clasa I;
- 2.980 pachete pentru elevii din clasele II-IV;
- 2.980 pachete pentru cei din clasele V-VII;
- 960 pachete pentru clasa a VIII-a.
Pachetele conţin, în funcţie de nivelul de învăţământ, caiete de diverse tipuri, stilouri, pixuri, acuarele, creioane simple şi creioane colorate, gumă, penar, riglă, coperte, ascuţitoare, truse de geometrie, beţişoare, plastilină, lipici, pentru clasele pregătitoare şi I fiind prevăzut, în cei 65 de lei+TVA, şi un ghiozdan.
Valoarea maximă a fiecărui pachet de rechizite impusă prin caietul de sarcini a fost de 65 de lei pentru învăţământul primar şi 75 lei pentru cel gimnazial, fără TVA, per total IŞJ Argeş punând la bătaie 524.327,73 lei (fără TVA). Inspectoratul Şcolar a reuşit să cumpere rechizitele ceva mai ieftin, contractul fiind încheiat pentru suma de 496.924,40 lei (fără TVA).
Rechizitele sunt furnizate tocmai de o firmă din Maramureş, Flying Impex SRL, care şi-a adjudecat contractul de aproape jumătate de milion de lei în faţa unei companii mult mai mari de profil, Tipografia Prod Com SRL din Târgu Jiu.
Firma din Baia Mare a avut ca termen pentru livrarea produselor ziua de 29 septembrie, aşa încât în zilele următoare este de aşteptat ca noile rechizite să ajungă la copii, cu atât mai mult, cu cât deja au trecut trei săptămâni de şcoală.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Notarul Burcea a dat în judecată Colegiul „Brătianu” pentru că i-a scăzut fiului său nota la purtare