Firma mituitorului lui Darius Vâlcov a câştigat un contract de 2 milioane euro în Argeş

de | 11.04.2024 20:20 | Din ediția tipărită, Economic, Importante, Rural

🔻 Fostul şofer al lui Vâlcov: „Sorin Păduraru, unul dintre acţionarii Condor Păduraru SRL, mi-a pus în portbagaj o geantă în care erau între 1,6 şi 2 milioane lei!”

Joi, 4 aprilie, Primăria Morăreşti a finalizat procedura de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de execuţie în cadrul obiectivului de investiţii „Sistem centralizat de canalizare ape uzate menajere în comuna Morărești, cu satele Morărești și Săpunari, județul Argeș”. Contractul în valoare de 7.953.048,28 lei (fără TVA) a fost semnat cu o asociere formată din două firme: Olgtanc Construct din Dolj şi Condor Păduraru din Slatina.

Condor Păduraru este una din cele mai mari firme din judeţul Olt, devenind cunoscută în urmă cu aproximativ un deceniu după ce unul dintre patroni, Sorin Păduraru, l-a denunţat la DNA pe fostul primar al Slatinei şi fostul ministru Darius Vâlcov. La procesul lui Vâlcov, fostul şofer al acestuia a povestit cum omul de afaceri i-a dat mită fostului primar:

În anul 2014, Sorin Păduraru mi-a pus în portbagaj o geantă din material textil de culoare închisă, destul de voluminoasă, pe care am dus-o în apartamentul (lui Vâlcov – n.r.), unde am şi numărat banii care se aflau în ea. Erau între 1,6 şi 2 milioane lei, nu îmi aduc aminte exact. Geanta cu bani am lăsat-o în apartament şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea. (…) Număram de fiecare dată banii, pentru că atunci când mă întâlneam cu Darius Vâlcov trebuia să îi spun câţi bani erau şi de la cine”, a declarat şoferul lui Vâlcov.

Fostul ministru al Finanţelor a scăpat de dosarul de luare de mită după ce, anul trecut, faptele s-au prescris, executând, în schimb, o pedeapsă de 6 ani închisoare în alt dosar de corupţie, pentru trafic de influență și spălare a banilor.

La Morăreşti, firma denunţătorului şi mituitorului lui Darius Vâlcov va executa lucrări care vizează înființarea unei reţele de canalizare de aprox. 10 km, o staţie de pompare, o staţie de epurare, de această investiţie beneficiind 560 de gospodării.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

O firmă prinsă într-o anchetă a Parchetului European şi-a adjudecat un contract de 10 milioane euro cu Apă Canal

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Condor Păduraru SRL | Darius Vâlcov | Dolj | Morărești | Olgtanc Construct | Olt | Slatina

Ultimele articole