Un nou focar de pestă porcină în judeţul Olt. Afectată este o fermă din localitatea Negreni, orașul Scornicești, acolo unde aproximativ 11.000 de animale urmează să fie sacrificate.
Suspiciunea a apărut în exploatația comercială din Negreni-Scornicești cu câteva zile în urmă, iar pe 25 aprilie a fost confirmată de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București.
Prin urmare, zona a fost carantinată, iar cei 11.425 de porci vor fi sacrificaţi pentru a evita răspândirea pestei, potrivit DSVSA Olt
Localități și fonduri de vânătoare, sub restricții
În urma confirmării focarului de pestă porcină africană, mai multe localități, dar și câteva fonduri de vânătoare, au fost incluse în zona de protecție: Scornicești-Negreni, Chițeasca, Piscani, Mărgineni-Slobozia, FV 11 Potcoava, FB 8 Scornicești.
Potrivit sursei citate, în zona de supraveghere (pe o rază de 10 km) se află următoarele localități: Scornicești-Șuica, Mogoșești, Rusciori, Constantinești, Teiuș, Bircii, Bălțați, Jitaru, Mărgineni-Slobozia, Mihăilești Popești, Potcoava-Fălcoeni, Trufinești, Optași-măgura, Sîrbii Măgura – Vitănești, Colonești-Guești, Mărunței, Bătăreni, Năvîrgeni Tătulești, FV 10 Optași, FV 7 Priseaca, FV 12 Bălteni și FV 9 Tătulești. Zona de supraveghere include, de asemenea, și două exploatații comerciale de suine din localitatea Constantinești.
DSVSA Olt solicită sprijinul şi înţelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetăţenilor și a operatorilor economici pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de către stat, în condițiile prevăzute de legislație.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
DSVSA Olt va informa periodic publicul din județ, cu privire la evoluția bolii, respectiv măsurile ce se impun în scopul combaterii acesteia.”, transmit reprezentanții DSVSA Olt
Autoritățile transmit că este interzisă „comercializarea, înstrăinarea sau mișcarea sub orice formă a porcilor vii, a cărnii și a produselor din carne de porc provenite din zonele de restricție.”
De asemenea, se mențin restricțiile în ceea ce privește organizarea aglomerărilor de animale vii în scopul comercializării acestora (interdicție de funcționare a târgurilor de animale vii).
Foto descriptiv Evenimentul Zilei
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro