Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea prezintă expoziția „Epica imaginii” semnată de Nicolae Alexi în perioada 18 octombrie – 30 noiembrie 2023.
Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea are plăcerea de a anunța deschiderea expoziției semnate de Nicolae Alexi începând cu data de 18 octombrie 2023.
Prezenta expoziție nu se revendică în a fi o retrospectivă, ci o selecție mai degrabă aleatorie a unor preocupări și direcții, parte a discursului său artistic dintr-o perioadă cuprinsă între anii 1990 și 2022.
Graficianul Nicolae Alexi este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia Grafică, promoţia 1974, la clasa profesorului Gheorghe Ivancenco. Artistul a avut o bogată activitate didactică și universitară, în perioada 1990-1993 fiind lector în cadrul Universității Naţionale de Arte Bucureşti, departamentul Grafică, iar din 1993 până în 2020 a fost conferențiar în cadrul aceluiași departament. Cu numeroase participări la expoziții naționale și internaționale, câștigând multe premii și burse, Nicolae Alexi este unul dintre cei mai apreciați graficieni români.
Istoricul de artă Cătălin Davidescu – extrase din textul „Nicolae Alexi – supremația liniei, claritatea discursului”: „(…) Nicolae Alexi este unul dintre acei creatori greu de arondat unei tendințe, cu un discurs în care raportările culturale, atent selectate, se conjugă optim într-un limbaj profund personal. Utilizând imagini intrate în conştiinţa unui public avizat, cu fiecare dintre compozițiile sale, el accentuează impresia de decor-scenă care, subliminal, ne induce ideea de viață ca teatru, cu personaje ancorate și dirijate într-un spectacol al lumii, unde fiecare joacă un rol impus de autor.(…)”
„(…) Una dintre trăsăturile dominante care dirijează cercetarea artistică a lui Nicolae Alexi într-un teritoriu cultural larg este dotarea cu o profundă capacitate speculativă. El reușește să realizeze imagini inedite prin intermediul unor citate provenite dintr-un areal imagistic focusat, mai nou, pe secolul al XVIII-lea, care concentrează o bogată arhivă vizuală exprimând spiritul galant-superficial al epocii (Dantelărie, Piticul și alte întâmplări, Baroc, La iarbă verde cu Boucher). Apetența pentru asimilarea și promovarea unei epoci percepute ca fiind una a superficialității și similitudinea indusă cu epoca contemporană este un exercițiu de rafinament intelectual echivalent cu istoriile moralizatoare sau chiar cu fabulele care făceau deliciul cititorilor sau al spectatorilor de acum câteva secole. Aducerea acestui tipar de comunicare în actualitate presupune nu doar o disponibilitate intelectuală, dar și o formă de gândire creativă cu totul specială.(…)”
Vernisajul expoziției „Epica imaginii” va avea loc miercuri, 18 octombrie, începând cu ora 18:00.
Programul de vizită al Fundației este: luni – vineri: 10:00 – 19:00, sâmbătă: 10:00 – 17:00.
Adresa: str. Armand Călinescu, nr. 2 , Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: