Gala Medic pentru România! Pneumologul Petru-Emil Muntean, singurul doctor din Argeș nominalizat la secțiunea ”Carol Davila”

de | 29.03.2023 16:50 | Știri, Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle

În cea de-a doua ediție a Galei „Medic pentru România” – organizată de către Colegiul Medicilor – au fost recunoscute și popularizate meritele și performanțele profesioniștilor din medicină. Evenimentul a fost divizat pe 3 categorii, pe care s-au primit nominalizări, respectiv „Carol  Davila”, „Vasile Voiculescu” și „George Emil Palade”. Doi medici care profesează în Argeș au urcat pe scenă, fiind nominalizați la categorii distincte.

La prima categorie, respectiv „Carol Davila”, unde s-a apreciat „promovarea valorilor profesiei medicale”, printre specialiștii nominalizați a fost și medicul pneumolog din cadrul Spitalului Județean de Urgență Argeș, dr. Petru-Emil Muntean. Domnia-sa a urcat pe scenă alături de ceilalți colegi și a primit din partea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, Diploma de Excelență.

petru emil muntean gala medic

Manifestă o atenție și înclinare aparte către activitatea clinică, dar în egală măsură și către cea de cercetare medicală, fiind pasionat de psihologia medicală, cu o activitate amplă în acest domeniu.”, s-a menționat în prezentarea ce i-a fost făcută în fața publicului prezent în sală.

Dintre toți cei nominalizați în cadrul Galei, medicul Petru-Emil Muntean a fost cel mai tânăr.

Propunerea de nominalizare a medicului Petru-Emil Muntean a fost efectuată în ședința din luna februarie a Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România și supusă votului, conform regulamentului. Pentru a primi nominalizarea în cadrul Galei „Medic pentru România”, i-a fost analizat CV-ul, urmărindu-se activitatea științifică, premiile obținute și campaniile desfășurate.

Dr. Petru-Emil Muntean a intrat în echipa SJU Pitești în septembrie 2019, ca medic la  Dispensarul de Pneumoftiziologie Piteşti și a coordonat secția Covid-19 la Județean II. Este absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, promoţia 2013, cu un masterat în Managementul Serviciilor de Sănătate şi un portofoliu impresionant de cursuri din sfera specializării sale. Domnia-sa are competenţe în spirometrie, endoscopie bronşică şi management sanitar, și experiență în tratarea pacienților cu Covid-19, dar și alte afecțiuni pulmonare, fiind și autorul a mai multor cărți de specialitate.

Medicul Viorel Pătrașcu nominalizat la categoria ”Vasile Voiculescu”, pentru activitatea cultural artistică

O altă secțiune a Galei Medic pentru România a fost dedicată medicilor care, pe lângă cariera lor profesională, au dezvoltat și latura lor artistică. Printre doctorii nominalizați la secțiunea ”Vasile Voiculescu” –  pentru realizări deosebite în activitatea cultural artistică, a mai fost un specialist din Argeș, respectiv medicul dermatolog Viorel Pătrașcu, ”înzestrat cu un talent autentic care îl face un maestru al cuvântului, oglindit în activitatea sa jurnalistică și literară.”, după cum a fost descris în prezentarea făcută la urcarea pe scenă.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole