Două dintre cele mai puternice firme de construcţii din judeţ, General Trust şi CDLA, şi-au declarat război pe frontul licitaţiilor publice, miza fiind un contract în valoare de 11,7 milioane lei fără TVA (peste 2,3 milioane euro) pus la bătaie de Primăria Bascov.
În toamna anului trecut, administraţia locală a comunei Bascov a lansat licitaţia pentru reabilitarea a patru străzi din zona centrală a localităţii: Rotăreşti Foraj, Teiului, Micşunele şi Lăbuşeşti, lucrările urmând să fie realizate pe o lungime de aproximativ 4,5 km. Proiectul beneficiază de o finanţare guvernamentală de 14 milioane lei, prin Programul Naţional „Anghel Saligny”.
► General Trust câştigă după eliminarea adversarilor
La licitaţie s-au înscris iniţial trei asocieri, însă au rămas doar două în cursă, bătălia finală urmând să se dea între General Trust Argeş, firma controlată de omul de afaceri Cătălin Spătaru, şi Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă (CDLA), manageriată de Răzvan Pîrvu, după ce Selca a părăsit confruntarea.
Pe 5 decembrie 2022, Primăria Bascov a descalificat CDLA pe motiv că verificatorul de proiect nu avea competenţe în domeniul construcţii edilitare şi de gospodărire comunală, deşi această cerinţă nu era prevăzută în mod expres în caietul de sarcini. În urma descalificării firmei omului de afaceri Răzvan Pîrvu, a fost declarată câştigătoare societatea General Trust Argeş.
► Răzvan Pîrvu apelează la arbitrajul CNSC
Nemulţumită de decizia comisiei de evaluare din cadrul Primăriei Bascov şi considerându-se nedreptăţită, conducerea CDLA a decis să depună contestaţie la CNSC o săptămână mai târziu.
Răspunsul Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a venit la sfârşitul lunii ianuarie 2023, atunci când CNSC a admis contestaţia depusă de Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă SRL, anulând raportul procedurii de atribuire prin care fusese declarată câştigătoare General Trust şi obligând Primăria Bascov să reevalueze oferta contestatoarei, cu respectarea prevederilor documentaţiei de atribuire, a prevederilor legale şi a motivării emise de către consilierii de soluţionare.
► CDLA – învingătoare la puncte
Aşadar, licitaţia a fost reluată, cu CDLA reintrată în cursă şi… răsturnare de situaţie: în prima zi a lunii martie, firma lui Răzvan Pîrvu este declarată de această dată câştigătoare, cu o ofertă de 10.803.907,46 lei (fără TVA). Ajuns pe locul al doilea după ce cu câteva săptămâni în urmă se pregătea să îşi trimită muncitorii şi utilajele pe străzile din Bascov, Cătălin Spătaru nu a stat cu mâinile în sân şi şi-a pus juriştii să atace decizia comisiei de evaluare din cadrul primăriei, astfel că licitaţia a ajuns din nou pe masa CNSC.
► Cătălin Spătaru contraatacă
Pe 8 martie, la Primăria Bascov, a fost înregistrată de această dată contestaţia firmei General Trust Argeş, care consideră oferta CDLA netemeinică şi nelegală pe motiv că nu ar respecta documentaţia de atribuire în ceea ce priveşte verificarea tehnică de calitate şi nici prevederile caietului de sarcini privind modul de întocmire a propunerii tehnice.
În prezent, se aşteaptă răspunsul CNSC la cea de-a doua contestaţie din licitaţia pentru reabilitarea celor patru străzi din Bascov, autorităţile sperând că aceasta va fi şi ultima, pentru a putea demara cât mai curând lucrările de construcţie, atât de aşteptate de către locuitorii de pe străzile din proiect.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Fiii lui Benone Lazăr au cerut insolvenţa Lazăr Company Junior