Surpriză pentru piteșteni! Marți, 4 octombrie, cu ocazia Zilei Porților Deschise la Grădina Zoologică din Pitești, este intrare gratuită pentru toți vizitatorii, indiferent de vârstă.
Evenimentul este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Animalelor (World Animal Day).
Vizitatorii sunt așteptați în intervalul orar 10:00 – 19:00, pentru a admira peste 1800 de viețuitoare de la Zoo.
La ZOO Pitești veți întâlni diferite specii de animale – feline, maimuțe, păsări, reptile, papagali, pești – printre care se remarcă exemplare unice în țară precum: ursul tibetan, specii rare de papagali Ara, papagali Călugăr, Kiangi, Watusii”, a transmis Primăria Municipiului Pitești.
Ziua de 4 octombrie a fost proclamată oficial de către Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor ca Ziua Internațională a Animalelor în anul 1931, la Florența. Această mișcare a fost văzută drept un omagiu adus Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226), protectorul animalelor, canonizat la 4 octombrie 1228.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: