Greva din educație continua. Profesorii argeșeni, la București!

de | 30.05.2023 11:47 | Știri, Administrație, Național

Greva din învățământ continuă. Sindicatele din educație organizează astăzi un nou mare protest în București la care estimează să participe în jur de 20.000 de persoane. La acest protest merg și cadre didactice, auxiliare și nedidactice din Argeș.

Cele trei mari federaţii din educaţie au organizat, de la ora 11.00, un nou protest în Bucureşti. Cadrele didactice se adună în Piața Victoriei, de unde vor pleca în marș până la Cotroceni. În contextul protestului care a fost anunțat a se derula între orele 11.00 și 16.00, în București au fost impuse restricții de circulație. Astăzi din Argeș merg la protestul din Capitală circa 500 de cadre didactice, auxiliare și nedidactice.

”În drum către mitingul din București. Mâine 31.05.2023 la Pitești!”, a scris liderul SIPA Muntenia, Adrian Voica pe pagina de Facebook.

Vă reamintim că mâine, 31.05.2023, aproximativ 1.000 de persoane se vor întruni la sediul ISJ Argeș și vor parcurge în protest următorul traseu: ISJ Argeș – B-dul Eroilor – Str. Victoriei – Piața Vasile Milea. Numărul aproximativ al participanților la adunarea publică din Piața Vasile Milea este de 3.000 de cadre didactice, auxiliare și nedidactice.

Sursă foto: Facebook Adrian Voica.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

IJJ Argeș, prezent la protestul cadrelor didactice, organizat pe 31 mai în Piața Vasile Milea

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: SIPA Muntenia