Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 8 mai, Hotărârea privind repartizarea fondurilor pentru Programul național „Masă sănătoasă” în anul 2026.
Față de anul 2025, bugetul a fost majorat cu 38% (de la 1,139 la 1,531 miliarde de lei).
Programul național „Masă sănătoasă” este implementat la nivel național și se adresează unui număr estimat de peste 540.000 de copii, din 1427 de unități de învățământ. Beneficiarii sunt preșcolarii și elevii prezenți la activitățile didactice pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar.
Ministrul educației, Mihai Damian, precizează că numărul beneficiarilor este de trei ori mai mare decât în urmă cu patru ani și de 23 de ori mai mare față de acum opt ani.
Copiii înscriși în program primesc gratuit, în fiecare zi de curs, fie o masă caldă, acolo unde infrastructura școlară permite prepararea și servirea acesteia, fie un pachet alimentar în situațiile în care nu există spații autorizate pentru servirea mesei.
Guvernul a repartizat către unitățile de învățământ fondurile aferente Programului „Masă Sănătoasă” în 2026, de care vor beneficia peste 542.000 de copii din toată țara.
Este vorba despre 1,531 miliarde lei, reprezentând o parte din taxa pe valoarea adăugată încasată de stat repartizată către bugetele locale, bani care vor ajunge în 1.427 de școli și grădinițe.
Nu e doar o măsură administrativă, e un pas concret pentru mai multă prezență la școală, mai puțin abandon și sprijin real pentru copiii din comunități vulnerabile.”, transmite Guvernul României
33 de școli din Argeș- incluse în programul național „Masă sănătoasă”
La nivelul județului Argeș, 33 de unități de învățământ fac parte din Programul „Masă sănătoasă”. Numărul estimat de elevi și preșcolari beneficiari ai programului este de 12.328.
Lista școlilor din Argeș incluse în programul „Masă sănătoasă”:
- Școala Gimnazială Albeștii de Argeș
- Școala Gimnazială Nr. 1 Albeștii de Muscel
- Școala Gimnazială Broșteni‑Aninoasa
- Școala Gimnazială Moșoaia
- Școala Gimnazială Bălilești
- Școala Gimnazială Nr. 1 Bârla
- Școala Gimnazială „Mihai Tican Rumano” Berevoești
- Școala Gimnazială „Radu cel Mare” Bogați
- Școala Gimnazială Nr. 1 Bughea de Sus
- Școala Gimnazială Vulpești
- Școala Gimnazială „Nicolae Velea” Cepari
- Școala Gimnazială Nr. 1 Corbeni
- Școala Gimnazială Davidești
- Școala Gimnazială „Iosif Catrinescu” Dragoslavele
- Școala Gimnazială Nr. 1 Hârtiești
- Școala Gimnazială „Nicolae Crețulescu” Leordeni
- Școala Gimnazială „Petre Tudose” Mălureni
- Liceul Tehnologic Mărăcineni
- Școala Gimnazială Merișani
- Școala Gimnazială Nr. 1 Micești
- Școala Gimnazială „Ion Iorgulescu” Mihăești
- Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Mozăceni
- Școala Gimnazială Nr. 1 Pietroșani
- Liceul Tehnologic „Victor Slăvescu” Rucăr
- Școala Gimnazială Nr. 1 Schitu Golești
- Școala Gimnazială Nr. 1 Stoenești
- Școala Gimnazială „Toma Brătianu” Șuici
- Școala Gimnazială „I.C. Lăzărescu” Țițești
- Școala Gimnazială „Tudor Cornel” Ungheni
- Școala Gimnazială Valea Mare Pravăț
- Liceul Tehnologic Vedea
- Școala Gimnazială Nr. 1 Vlădești
- Școala Gimnazială Nr. 1 Vulturești
Sursă foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Incident grav: o fetiţă de 1 an şi 6 luni a căzut dintr-o maşină aflată în mers












