Grădinița Elite Kids
Primii ani de viață ai copilului sunt cei mai importanți, tocmai de aceea alegerea grădiniței face, de multe ori, diferența.
Grădinița Elite Kids (Strada Războieni, Nr. 35 C, Pitești) știe că, pentru un părinte, copilul este bunul cel mai de preț.
Elite Kids a fost gândită în ideea de a veni în ajutorul părinților pentru îndrumarea și educarea celor mai frumoși ani din viața celor mici. Copiii vor fi îndrumați spre a-și dezvolta personalitatea prin multe activități interactive predate de personal de specialitate și a numeroaselor ateliere educaționale.
Pe lângă activitățile obligatorii din curriculum național, oferim o gamă variată de activități de dezvoltare personală (limba engleză, limba franceză, muzică, tenis, înot, artă teatrală).
Orele de limbi străine (o oră engleză/săptămână, o oră franceză/săptămână) sunt incluse în taxa de școlarizare.
În cadrul unității Elite Kids, cei mici beneficiază de ateliere creative lunare, utile în modelarea personalității și stimularea creativității proprii.
Atelierele creative sunt susținute în fiecare sfârșit de lună, după ce cadrele didactice termină proiectele tematice pentru consolidarea și aprofundarea competențelor dobândite.
Un exemplu de creativitate a fost și ziua de ieri, când micuții de la grădinița Elite Kids au sărbătorit „Spooky Halloween”.
Într-un decor special amenajat copiii au venit costumați care mai de care și au participat la un concurs de dovleci. A fost o zi cu multă voie bună iar petrecerea a fost una reușită.
Personalul grădiniței este format din asistent medical permanent, îngrijitoare, bucătar, cadre didactice pentru fiecare grupă.
De două ori pe săptămână efectuează vizite de specialitate atât medicul general, cât și psihologul, care observă copiii și realizează activități specifice cu aceștia.
Menționăm faptul că sunt acceptați copii cu vârsta cuprinsă între 1 an și 10 luni și 6 ani.
Mai multe informații legate de grădinița Elite Kids puteți afla pe site-ul https://elitekids.ro/ sau la numărul de telefon: 0742092191.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: