anchetaonline.ro

Iată în ce condiții poți să ceri banii pe concediul de odihnă neefectuat

de | 19.12.2022 17:40 | Știri, Județean

Dacă nu v-ați luat toate zilele de concediu de odihnă pe anul în curs e bine să știți câteva informații utile. Și pentru a lămuri aspectele referitoare la concediul de odihnă cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș vin cu câteva lămuriri.

Astfel, potrivit ITM Argeș, concediul de odihnă este un drept fundamental al salariatului ce nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări ori limitări. ”Potrivit art.146, alin.1 din Codul Muncii republicat, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. Durata concediului de odihnă anual este de minimum 20 de zile lucrătoare, aceasta fiind stabilită în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective de muncă aplicabile. În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual. În raport de dispozițiile art. 148 alin 1, din Codul Muncii republicat, efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări, angajatorul având obligativitatea întocmirii acesteia  până la sfârșitul anului calendaristic pentru anul următor”, explică cei de la ITM Argeș.

În cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt. Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

CNAS propune majorarea pragului maxim al pensiei pentru care se acordă medicamente compensate

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ITM Arges