Important pentru românii care muncesc în Germania. Simona Bucura-Oprescu: Îmbunătățirea condițiilor de lucru este un obiectiv comun

de | 14.03.2024 12:17 | Național, Administrație

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a avut o reuniune bilaterală cu Hubertus Heil, ministrul Muncii și Afacerilor Sociale din Germania. Întâlnirea a avut loc în marja Reuniunii EPSCO de la Bruxelles, anunță cei de la Ministerul Muncii în informarea publicată. Discuțiile au vizat întărirea cooperării dintre cele două ministere și dintre instituțiile aflate sub autoritatea acestora.

“Îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru românii care muncesc în Germania este un obiectiv comun. Avem o bună colaborare în acest sens pe linie de inspecția muncii. Lucrăm coordonat și în ceea ce privește formarea profesională și sistemul de pensii. Am decis întărirea cooperării și stabilirea unei foi de parcurs comune pentru acțiuni care țin de integrarea pe piața muncii, inclusiv a migranților și refugiaților.”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, potrivit sursei citate.

Românii constituie a 4-a cea mai numeroasă comunitate de străini din Germania, după turci, ucraineni și sirieni, la care se adaugă câteva sute de mii de originari din România deținători ai cetățeniei germane. 909.793 de persoane sunt în evidența statistică a cetățenilor români înregistrați oficial cu domiciliul/rezidența în Germania actualizată la data de 31.12.2023.

Sursă foto: Facebook MMSS.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ministrul Simona Bucura-Oprescu: Investițiile sociale sunt esențiale pentru a spori încrederea cetățenilor în succesul proiectului european

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Muncii