Important pentru toți șoferii. Polițele RCA au parte de noi modificări

de | 24.08.2023 00:01 | Lifestyle, Național

Veste importantă pentru șoferi. Începând de marți, 21 august, asigurările RCA se pot încheia cu până la 60 de zile înainte de data expirării celei curente, față de 30 de zile cât era până în prezent.

Valentin Ionescu, directorul general al Direcției Asigurări din cadrul ASF, a transmis, miercuri, că poliţele RCA pot fi cumpărate în avans cu două luni după modificarea Normei 20, relatează stiripesurse.ro

Potrivit acestuia, vechea prevedere din normă era de 30 de zile, iar posesorii de RCA erau anunțați, de către intermediari şi societățile de asigurări, cu 30 de zile înainte de faptul că le expiră polița. Ulterior, rămânea la latitudinea acestora dacă reînnoiesc polițele atunci sau cu câteva zile înainte.

Proiectul de normă pe care ASF l-a promovat, l-a aprobat şi a fost şi publicat în Monitorul Oficial are în vedere modificarea prevederilor articolului 13 din Norma 20, prin care este reglementată perioada în care contractul de RCA poate intra în valabilitate de la momentul încheierii acestuia. Prin propunerea de modificare se are în vedere prelungirea cu 30 de zile a termenului prevăzut. Ca urmare, termenul maxim pentru intrarea în vigoare a contractelor RCA în acest moment, pentru că este deja publicată în Monitorul Oficial norma, s-a majorat la 60 de zile pentru încheierea contractului. Deci se poate încheia contract RCA de către posesorii poliţelor Euroins şi nu numai, de către alţi posesori de poliţe RCA care doresc să-şi reînnoiască din timp contractul RCA cu 60 de zile maximum, a spus Valentin Ionescu

Astfel, după modificarea Normei 20, șoferii își pot cumpăra acum o poliță RCA și cu 60 de zile înainte ca aceasta să intre efectiv în vigoare, măsură utilă în contextul unei piețe în care presiunile pe scumpirea RCA sunt constante.

foto descriptiv romaniatv.net

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Val de incendii de vegetație în Argeș! Avertismentul pompierilor

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Euroins | Monitorul oficial

Ultimele articole