Înalta Curte, ultima șansă pentru fostul deputat Theodor Nicolescu

Fostul deputat liberal Theodor Nicolescu continuă în instanță lupta pentru recuperarea celor 6,2 milioane de lei pe care statul i-a confiscat în dosarul în care a fost condamnat definitiv la 8 ani pentru luare de mită. După ce Tribunalul București și Curtea de Apel București i-au respins acțiunea prin care a cerut despăgubiri pentru ceea ce consideră a fi o eroare judiciară, fostul deputat a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul urmează să primească primul termen la instanța supremă.

Theodor Nicolescu susține că suma confiscată este mai mare decât valoarea mitei pentru care a fost trimis în judecată. În esență, fostul deputat afirmă că în rechizitoriul DNA era vorba despre aproximativ 18 milioane de acțiuni, în timp ce în hotărârea definitivă de condamnare Înalta Curte a reținut că ar fi primit aproximativ 25 de milioane de acțiuni, plus 264.000 de lei.

De aici rezultă suma de 6,2 milioane de lei pe care fostul deputat o cere cu titlul de despăgubiri, ca diferență între numărul de acțiuni ca obiect al acuzației din rechizitoriu și acțiunile pe care instanța supremă a pus sechestru.

Cum își argumentează fostul deputat cererea

Potrivit libertatea.ro, Theodor Nicolescu susține că instanța a luat în calcul și alte trei presupuse acte de luare de mită, care nu făceau obiectul procesului în care a fost condamnat. Aceste fapte fuseseră sesizate prin denunțuri și ulterior au fost clasate, în 2022.

Fostul deputat afirmă că aceste acuzații nu au fost niciodată verificate în cadrul dosarului în care a fost condamnat și că el nici măcar nu a avut calitatea de suspect.

Ce au spus judecătorii de la Tribunalul București

Tribunalul București i-a respins acțiunea în noiembrie 2025. Judecătorii au arătat că stabilirea faptelor, analiza probelor și aplicarea măsurilor de siguranță au fost făcute în cadrul procesului penal și că nemulțumirea lui Nicolescu față de modul în care au fost interpretate probele nu poate fi considerată, în sine, o eroare judiciară.

Instanța a făcut trimitere la hotărârea penală definitivă și a arătat că Înalta Curte a avut în vedere atât declarațiile martorilor, cât și retragerile de bani din conturi. În motivare se arată că valoarea sumelor primite a fost stabilită estimativ, fiind luate în calcul și celelalte trei dosare de despăgubire despre care martorii au afirmat că ar fi existat înțelegeri similare.

Curtea de Apel: „urmărește rejudecarea” dosarului penal

Theodor Nicolescu a contestat hotărârea Tribunalului, însă Curtea de Apel București i-a respins apelul prin Hotărârea nr. 478/2026.

Judecătorii au considerat că acțiunea fostului deputat urmărește, în realitate, o nouă analiză a probelor și a modului în care a fost stabilită situația de fapt în procesul penal.

Curtea a arătat că, deși Nicolescu nu a cerut în mod formal rejudecarea dosarului penal, efectul concret al solicitării sale ar fi tocmai acesta: instanța civilă să verifice din nou probele, să stabilească ce acte materiale au legătură cu acuzația pentru care a fost condamnat și să ajungă la o altă concluzie decât cea din hotărârea penală definitivă.

(…) Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, invocând eroarea judiciară, reclamantul urmăreşte rejudecarea pe fond a acestor aspecte deja analizate de două instanţe penale, concluzionarea în sensul dorit de către acesta şi obligarea, în principal, la plata  unei sume de bani care nu este rezultatul  aşa-zisei erori, ci reprezintă suma confiscată ca reprezentând echivalentul a 18 milioane de acţiuni. Faptul că reclamantul nu a solicitat în mod expres rejudecarea/reanalizarea cauzei şi nici administrarea unor noi probe sau reaprecierea acestora nu înseamnă că tribunalul nu a concluzionat corect din moment ce, prin susținerile formulate şi petitul acţiunii, atât cel principal, cât şi cel subsidiar, reclamantul tocmai aceasta urmărește. Cu alte cuvinte, invocând existenţa unei erori grave care îndeplinește în accepțiunea sa condițiile erorii judiciare, solicită obligarea la plata unei sume de bani, urmând să anihileze efectul dispoziției de confiscare sau, în subsidiar, la plata unei sume de bani cu privire la care nu a susţinut nici un moment că a fost efectiv confiscată. (…) Curtea constată că nu se poate reţine că prima instanţă nu ar fi motivat de ce a reţinut că hotărârea nu este în mod evident contrară legii, când, în realitate, tribunalul a prezentat considerentele avute în vedere cât şi cele pentru care a înlăturat susţinerile reclamantului şi a explicat raționamentul juridic pe care l-a adoptat. Faptul că apelantul reclamant este nemulțumit de soluţia adoptată sau de considerentele primei instanţe nu înseamnă că hotărârea este nemotivată, cu atât mai mult cu cât considerentele prezentate permit realizarea controlului judiciar, de către instanţa de apel. (…) Dacă instanţele ar fi să însușească raționamentul reclamantului ar însemna ca în orice situaţie în care se invocă eroarea judiciară instanţele de judecată să pășească la analiza şi verificarea temeiniciei şi legalității hotărârilor judecătorești, ceea ce echivalează cu o veritabilă cale de atac în afara celor prevăzute de lege.  (…) Motivarea unei hotărâri presupune expunea logică a considerentelor avute în vedere de instanţă atunci când a luat hotărârea apelată, atât în ceea ce priveşte situaţia de fapt, cât şi în ceea ce priveşte temeiurile invocate, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influenţeze soluţia. Or, în cauza de faţă Curtea reţine că prima instanţă a prezentat o motivare corespunzătoare care oferă, într-adevăr, reclamantului posibilitatea de a cunoaşte considerentele factuale pe care se bazează hotărârea şi garanţia că nu au fost avute în vedere aspecte irelevante, fiind respectat şi din această perspectivă dreptul la un proces echitabil astfel cum este reglementat de art. 6 din CEDO şi consolidat prin practica Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie. Nu în ultimul rând, faptul că reclamantul a prezentat în ce constă, în accepțiunea sa, contrarietatea cu legea nu înseamnă că instanța îşi va însuşi în mod automat aceste susţineri, fără a verifica mai întâi îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 96 din Legea nr. 303/2004. Prin urmare, faţă de aceste considerente, celelalte aspecte de fond referitoare la existența încălcării legii şi întinderea prejudiciului sunt nefondate, urmărind, aşa cum s-a reţinut mai sus, să provoace o nouă judecată şi, în consecinţă, o reapreciere a probatoriului, a situaţie de fapt, dar şi a raționamentului instanţei penale în afara cadrului instituit de dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004”, notează judecătorii în Hotărârea nr. 478/2026.

Decizia Curții de Apel nu este definitivă. Theodor Nicolescu a făcut deja recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde dosarul urmează să primească termen.

Foto: cdep.ro