Incendiu puternic, în această după amiază, în cartierul Craiovei din Pitești, în zona Mathaus.
Două autoutilitare au fost cuprinse de flăcări, după ce focul a pornit la unul dintre autovehiculele aflate în mers. După ce a observat focul, șoferul a ieșit din autoutilitară și s-a evacuat.
Focul s-a propagat rapid și la un alt autovehicul, dar și la un gard. De asemenea, a existat pericolul progapării la o casă din apropiere.
Pompierii au intervenit de urgență, iar flăcările au fost stinse înainte să fie afectată și locuința. Din fericire, nu au fost persoane rănite, însă cele două vehicule și o parte din gard au fost distruse de flăcări.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost de natură electrică.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: