Vremea va fi schimbătoare în județul Argeș, în următoarele ore, fiind caracterizată atât de temperaturi ridicate și disconfort termic, cât și de episoade de instabilitate atmosferică.
Cod galben în Argeș. Cum va fi vremea
Mai multe atenționări cod galben au fost emise duminică de meteorologi, iar Argeșul se numără printre zonele vizate de alerta de instabilitate atmosferică și ploi însemnate cantitativ.
Vorbim de două alerte cod galben, primul fiind valabil duminică, până la ora 21:00. Cel de-al doilea va fi în vigoare luni, 22 iunie, între orele 12:00-21:00. Afectate vor fi județele Caraş-Severin, Hunedoara şi unele zone ale judeţelor Bihor, Sălaj, Cluj, Alba, Arad, Timiş, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Argeş.
În intervalul menționat, la început în Carpații Occidentali și local în Carpații Meridionali, apoi în Banat, Crișana și în sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse vor depăși 30…40 l/mp.
Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului, îndeosebi în sud-vestul Olteniei”, informează ANM.

Foto: Meteo România
În același timp, până miercuri vremea va rămâne călduroasă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 31 și 33 de grade, însă în unele regiuni vor urca până la 35-36 de grade.
De asemenea, aproape zilnic vor exista perioade cu ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, fenomenelor specifice sezonului cald.
Foto damboviteanul.com
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
VIDEO | Imagini incredibile pe Transfăgărășan! Un autoturism s-a prăbușit într-o râpă











