Zeus a semnat contractul cu CNI !
După ce prima licitaţie pentru construcţia viitorului sediul al Anticorupţiei piteştene a fost anulată, cea de-a doua a fost cu noroc! Zilele trecute, a fost finalizată procedura de atribuire, prin semnarea contractului cu câştigătorul, firma Zeus SA fiind de altfel şi unicul ofertant.
Compania Naţională de Investiţii a pus iniţial la bătaie 12,8 milioane lei plus TVA pentru a transforma o veche clădire ce a aparţinut SRI în sediul DNA Piteşti, care funcţionează de peste 15 ani în spaţii închiriate. Prima licitaţie a fost anulată în mai 2022, propunerea singurului ofertant, o asociere coordonată de Zeus SA, fiind considerată inacceptabilă sau neconformă.
Trei luni mai târziu, procedura era reluată, însă cu un buget „upgradat” la aproape 17 milioane lei, sumă care nu include şi TVA-ul aferent. Şi de această dată singura ofertă a venit din partea aceleiaşi asocieri, CNI considerând că toate documentele sunt în regulă şi atribuind contractul firmei controlate de către omul de afaceri Grigore Dobre, care demonstrează că businessul primează în faţa resentimentelor, având în vedere că a avut probleme semnificative într-un dosar instrumentat de procurorii DNA Piteşti.
Viitorul sediu DNA va fi în zona Podul Viilor
Contractul de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii „Extindere și reparații capitale sediu ST DNA Pitești” a fost semnat joi 19 ianuarie, din acel moment începând să curgă termenele de execuţie. Astfel, în următoarele două luni se va pune la punct partea de proiectare, urmând ca din martie să demareze lucrările propriu zise, conform graficului de lucrări.
Noul sediu al Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie va funcţiona într-un imobil situat la ieşirea din oraş, în zona Podul Viilor, la intersecţia dintre Calea Câmpulung şi DN 7, în apropiere de sediul Direcţiei Sanitar Veterinare. Imobilul aflat într-o stare avansată de degradare a fost transmis din custodia Serviciului Român de Informaţii în administrarea DNA prin hotărâre de guvern, încă din 2015. Proprietatea este compusă din şase construcţii, cea mai mare având trei niveluri.
Proiectul prevede extinderea suprafeţei construite şi redimensionarea la schemele actuale de personal ale unităţilor, viitorul sediu DNA urmând să aibă atât birouri, cât şi spaţii cu altă destinaţie, precum: camera IT-servere, cameră anchetă, cameră corpuri delicte, arhivă, spațiu de depozitare, garaje, cameră de recunoaștere în grup, cameră consultare dosar, bibliotecă-sală ședințe, cameră tablou electric general etc.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: