Au început lucrările de toaletare a arborilor aflaţi pe domeniul public al municipiului

de | 26.10.2023 13:53 | Pitești, Lifestyle

Societatea Salpitflor Green S.A. anunță că în data de 16 octombrie 2023, au început lucrările de tăiere/toaletare arbori aflaţi pe domeniul public al municipiului Piteşti. Tăierile de întreţinere şi cele de corecţie a arborilor/arbuştilor se execută numai în perioadele optime. Perioada optimă este perioada de repaus vegetativ, respectiv 15 octombrie – 15 aprilie.

Echipele de toaletări/tăieri arbori au început cu cartier Găvana și cartier Trivale, urmând și celelalte cartiere, în funcție de numărul de solicitări primite. Lucrările vor fi efectuate conform proceselor verbale emise de către Comisia de tăieri/toaletări din cadrul Primăriei Municipiului Pitești. ”Menționăm că, atunci când se va interveni într-un cartier, vor fi executate toate solicitările primite până la momentul respectiv. Solicitările transmise ulterior vor fi executate în perioada octombrie 2024 – aprilie 2025. Asociațiile de proprietari care doresc tăierea şi/sau toaletarea arborilor şi arbuştilor aflaţi pe domeniul public al municipiului Piteşti pot depune o solicitare la Primăria Municipiului Piteşti, care trebuie să cuprindă datele de identificare ale solicitanţilor, informaţii de contact, expunerea pe scurt a problemelor care fac obiectul acestora, precum și lista cu semnăturile a mai mult de jumătate din numărul proprietarilor care locuiesc în scara de bloc unde se solicită tăierea/toaletarea arborilor. Ca urmare a solicitărilor primite, se întrunește Comisia de avizare a tăierilor/toaletărilor de arbori de pe terenurile aparţinând domeniului public al municipiului  Piteşti. Comisia – formată din  reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Piteşti, reprezentanţi ai Societății Salpitflor Green S.A, specialişti desemnaţi de conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş şi specialişti desemnaţi de conducerea Ocolului Silvic Piteşti – va analiza cererile care au ca obiect tăieri de la bază, tăieri de întreţinere sau de corecţie ori alte intervenţii asupra arborilor şi arbuştilor aflaţi pe domeniul public sau privat al municipiului Piteşti şi le va aviza sau le va respinge, motivat”, transmit cei de la Salpitflor Green S.A.. Tăierile definitive şi tăierile de întreţinere şi/sau corecţie a arborilor şi arbuştilor aflaţi pe terenuri aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Piteşti se fac, în condiţiile legii, în baza avizului dat de comisie.

Se taie definitiv dacă este uscat

Tăierile definitive sunt tăierile efectuate de la baza arborilor şi arbuştilor, care se avizează şi se execută în  următoarele condiţii:

  • arborele/arbustul este uscat ori prezintă un grad ridicat de uscare sau se află în stare fiziologică puternic degradată;
  • arborele are vârstă biologică înaintată şi/sau prezintă pericol iminent de prăbuşire în cazul unor fenomene meteorologice extreme;
  • arborele/arbustul este înclinat, fără semne de reechilibrare, prezentând pericol de prăbuşire;
  • sistemul radicular al arborelui afectează reţelele tehnico-edilitare   subterane   sau   structura   de   rezistenţă   a   unei   construcţii;
  • arborele/arbustul   este   situat  pe amplasamentul unei viitoare construcţii, pentru care s-a obţinut autorizaţie de construire, în condiţiile legii;
  • arborele se află la o distanţă mică faţă de zidurile clădirilor de locuinţe sau ale clădirilor în care se desfăşoară activităţi administrative ori comerciale şi creează în mod evident neajunsuri persoanelor care locuiesc sau, după caz, desfăşoară activităţi în acestea;
  • coroanele arborilor aflaţi în pâlcuri se întrepătrund, datorită nerespectării   distanţelor   minime   de  plantare   sau   creşterii   necontrolate   a   acestora,   ceea   ce   împiedică dezvoltarea normală şi armonioasă.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Se lucrează la reamenajarea zonelor verzi din Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Primăria Municipiului Pitești

Ultimele articole