La începutul Săptămânii Mari a Postului Paștilor. Concert de pricesne și muzică religioasă la Pitești!

de | 24.04.2024 13:01 | Pitești, Lifestyle

Administrația locală din Pitești vine cu o veste bună pentru cetățeni. Prima zi a Săptămânii Patimilor, care precede marea sărbătoare a Paștelui ortodox, aduce, la Pitești, un eveniment cu încărcătură spirituală deosebită: un concert de muzică religioasă specifică acestei perioade – pricesne și muzică bisericească – susținut de nume cunoscute ale genului, dar și de două coruri bisericești renumite.

Astfel, luni, 29 aprilie 2024, de la ora 19:00, municipalitatea piteșteană invită cetățenii în Piața Primăriei pentru o experiență muzicală aparte, aducătoare de pace și așezare sufletească, în așteptarea bucuriei Învierii. Concertul va fi deschis de Ilinca Din, tânăra cântăreață ce a reprezentat cu cinste Piteștiul și Argeșul în nenumărate concursuri de muzică populară, absolventă a Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, elevă a Colegiului Național ”I.C. Brătianu” și colaboratoare a Centrului Cultural Pitești.

Potrivit comunicatului transmis de administrația locală din Pitești, spectacolul de suflet va continua cu recitalul susținut de Paula Hriscu, artistă hunedoreană de muzică populară, absolventă a Academiei Naţionale de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, apreciată la nivel național drept o voce minunată a cântecului popular transilvan, dar și a pricesnelor, a cântecelor de strană, ce au mesaj profund religios. Concertul va fi încheiat de două ansambluri corale cunoscute și îndrăgite de iubitorii muzicii bisericești: Corala Arhiepiscopiei Argeșului și a Muscelului și Corul Bisericii Domnești Sfântul Gheorghe.

Sursă foto și video: Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

România trimite 4 arbitri la Euro 2024! Unul dintre ei este Cătălin Popa, șeful AJF Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Primăria Municipiului Pitești

Ultimele articole