E oficial! Închisoare dacă mai dai foc la gunoaie! Amenzile încep de la 10000 lei!

de | 07.04.2022 09:40 | Național, Știri

Practică veche în gospodăriile românilor, incendierea sau îngroparea gunoaielor este, oficial, începând de ieri pedepsibilă cu închisoarea.

În prezent, România se confruntă cu un fenomen extins al abandonărilor și incendierilor de deşeuri în aer liber, fiind practicat în gospodării şi spaţii publice, în contextul în care – în momentul abandonării sau incendierii deșeurilor dar și a arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase –  se eliberează în mediu cantități uriașe de substanțe nocive care pun în pericol sănătatea populației, iar datele preliminare din studiile publicate atât în țara noastră, cât și în alte țări, indică necesitatea adoptării unor măsuri imediate pentru eliminarea acestor practici.

gunoaie aruncate

Abandonarea gunoaielor se lasă cu amenzi uriașe, regelementate acum prin lege

Din acest motiv, Executivul a adoptat ieri, 6 Aprilie 2022, o Ordonanță de Urgență care practic să reglementeze unele măsuri de eficientizare a gestionării deșeurilor. De menționat faptul că prin incriminarea acestor fapte în categoria infracțiunilor se vor pune bazele pedepsirii drastice a făptuitorilor și asigurarea unui mediu înconjurător sănătos și curat pentru cetățeni, fapt recunoscut de Constituția României.

Astfel, începând cu data publicării noilor reglementări în Monitorul Oficial, incendierea sau îngroparea deșeurilor constituie INFRACȚIUNI și se vor pedepsi cu ÎNCHISOARE de la 3 la 5 ani!

În plus, a fost definită în lege acțiunea de a abandonare a deșeurilor, pentru care există o sancțiune contravențională atât pentru persoane fizice, cât și pentru firme:

» amendă de 10.000 -20.000 lei pentru persoane fizice

»amendă de la 50.000 – 70.000 lei pentru persoanele juridice

Aceste prevederi nu erau până acum reglementate corespunzător, din cauza lipsei unei definiții clare ale respectivelor infracțiuni.

Gunoaie abandonate

”Discuția despre incriminarea acestor fapte nu este nouă. Încă de la începutul mandatului am considerat că, pentru cei care se fac vinovați de astfel de fapte, nu este suficientă o amendă, iar aceștia trebuie să fie trași la răspundere penală. În acest sens, anul trecut am susținut cu bună credință o inițiativă parlamentară care viza același obiectiv.

Din păcate, respectiva inițiativă are lacune grave de tehnică legislativă, nu poate fi aplicată în forma propusă, iar inițiatorii nu au demonstrat că ar avea o soluție în acest sens.

Între timp, fenomenul arderilor de deșeuri se intensifică și autoritățile responsabile de aplicarea legii au nevoie de instrumente puternice pentru a putea combate acest fenomen. Este motivul pentru care am considerat că orice altă întârziere ar fi împotriva interesului public și am decis să aprobăm aceste modificări prin ordonanță de urgență. Începând de acum, unitățile de parchet din țară, Poliția și Garda Națională de Mediu au la dispoziție cadrul legal pentru a stopa mafia arderilor ilegale de deșeuri din România”, a declarat Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Incendierea miriștilor îi va costa scump pe cei care nu au altă idee mai bună

În fapt, a fost interzisă arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Pentru astfel de fapte amenzile se vor ridica la valori cuprinse între 7.000 și 15.000 lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 lei pentru persoanele juridice. De asemenea, aceleași sancțiuni îi vizează și pe proprietarii terenurilor care nu iau măsuri pentru prevenirea arderilor.

INCENDIU VEGETATIE

Nu vă culcați pe o ureche că nu vă prinde nimeni!

Tot ieri, Guvernul a aprobat ca Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Gărzile de Mediu să  fie dotate cu drone și autolaboratoare pentru măsurarea calității aerului.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea sistemului național de evaluare și monitorizare a calității aerului și implică extinderea și modernizarea infrastructurii de monitorizare a calității aerului din administrația instituțiilor aflate în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului. Scopul proiectului este creșterea acurateței informațiilor specifice și a capacității de răspuns la episoadele de poluare, în vederea îmbunătățirii condițiilor de mediu din zona urbană și promovarea măsurilor de reducere a poluării aerului.

În cadrul acestui proiect se vor achiziționa: 21 de sisteme integrate mobile de monitorizare a calităţii aerului, 46 de sisteme aeropurtate dotate cu senzori şi echipamente specifice activăţilor de inspecţie şi control, precum și o platformă online pentru managementul sistemelor aeropurtate.

Cele 21 de stații mobile de monitorizarea a calității aerului vor intra în directa utilizare a ANPM/APM, acestea fiind echipate conform legislației în vigoare (compușii monitorizați fiind gaze SO2, NOx, NO2, COV, particule în suspensie (PM2.5, PM10), la care se adaugă H2S și NH3).

drona

     400 kg de gunoaie și 76.700 mp au ars numai în ultimele 24 ore

În perioada 06.04.2022, ora 08:00 – 07.04.2022, ora 08:00, pompierii argeșeni au gestionat 66 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:

Pompierii argeșeni au acționat pentru localizarea și lichidarea a șase incendii izbucnite la vegetația uscată, în care a fost afectată o suprafață totală de teren de aproximativ 76.700 mp, au ars 30.000 mp litieră de pădure și 400 kg gunoi menajer.

         Evenimentele au avut loc în următoarele locații:

» municipiul Câmpulung, unde a fost distrusă o suprafață de teren de circa 10.000 mp vegetație uscată, alături de 100 kg deșeuri menajere;

»localitatea Tigveni, unde a fost distrusă o suprafață de teren de circa 400 mp;

» orașul Ștefănești, unde a fost distrusă o suprafață de teren de circa, 50.000 mp vegetație uscată, alături de 30.000 mp litieră de pădure;

» municipiul Pitești, unde a fost distrusă o suprafață de teren de circa 6.000 mp vegetație uscată, alături de 300 kg gunoi menajer;

» localitatea Rătești, unde a fost distrusă o suprafață de teren de circa 300 mp;

» localitatea Merișani, unde a fost distrusă o suprafață de teren de circa 10.000 mp.

Având în vedere numărul de intervenții pentru stingerea arderilor necontrolate produse la vegetație, pompierii argeșeni au executat în mediul rural 20 misiuni de prevenire al acestui tip de incendiu.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/luana-alexandra-popescu/" target="_self">Luana Alexandra Popescu</a>

Articol scris de Luana Alexandra Popescu

Editor și autor de content media online, specializat în relații publice și jurnalism. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu master în Comunicare Audio Video SNSPA.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole