Incident grav într-o unitate militară din Botoșani, unde s-a produs o explozie în timp ce trei soldați încercau să dezafecteze echipamente militare. Doi dintre aceștia sunt în stare gravă, iar unul a suferit răni minore.
Alerta a fost dată luni, 18 mai, după orele prânzului, pe strada Petru Rareș. Autoritățile au fost sesizate printr-un apel la 112 cu privire la o explozie produsă într-un poligon de distrugere al Unității Militare O1189.
În zona respectivă au ajuns mai multe echipaje SMURD, pompieri, poliție, dar și echipale ale SAJ. Conform primelor informații, explozia a fost urmată de un incendiu.
La fața locului s-au deplasat echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani, respectiv trei autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.
Conform Monitorul de Botoșani, trei militari au fost răniți. Unul dintre ei este în stare de inconștiență, altul în stare foarte gravă, iar cel de-al treilea a suferit leziuni minore.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul, iar în aceste momente intervin pentru a-l stinge. Cel mai probabil, autoritățile vor deschide o anchetă, urmând să se stabilească în ce circumstanțe s-a produs explozia.
Sursa foto: Monitorul de Botoșani
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Vremea a făcut ravagii în Argeș! Copac doborât de vânt și accidente în lanț












