Un incident șocant s-a petrecut într-o locuință din comuna Mănești, județul Dâmbovița. Un copil de numai un an ar fi fost lovit în zona capului cu un cuțit de un alt minor, în vârstă de 3 ani. În momentul incidentului, cei doi se aflau în grija unei adolescente de 15 ani.
Potrivit news.ro, incidentul greu de imaginat a avut loc vineri, în jurul orei 13:05, iar polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Dragomirești au fost anunțați, printr-un apel la 112, despre faptul că un copil de un an ar fi fost agresat cu un cuțit de un alt minor.
𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢𝐢 𝐞𝐫𝐚𝐮 𝐥𝐚̆𝐬𝐚𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐠𝐫𝐢𝐣𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐚𝐝𝐨𝐥𝐞𝐬𝐜𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝟏𝟓 𝐚𝐧𝐢
Din verificările făcute de polițiști a reieșit că cei doi copii se aflau sub supravegherea adolescentei de 15 ani, care este sora băiețelului de 3 ani. Incidentul s-ar fi produs pe fondul neatenției acesteia.
Potrvit sursei citate, copilul de un an a suferit o leziune la nivelul capului și va avea nevoie de o intervenție chirurgicală. Din fericire, viața micuțului nu este în pericol.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru violență în familie, având în vedere că între cei doi copii există o relație de rudenie.
Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat faptul că minorii s-ar fi aflat în grija unei tinere, de 15 ani (sora minorului de 3 ani), într-o locuinţă din comuna Măneşti, iar pe fondul neatenţiei acesteia, minorul de 3 ani ar fi agresat fizic minorul de 1 an. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă domestică, întrucât între cei doi minori există grad de rudenie de unchi-nepot”, informează oficialii Poliţiei judeţene Dâmboviţa, potrivit sursei citate
Totodată, cazul a fost adus la cunoștința Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița.
foto descriptiv Shutterstock


























