Un eveniment feroviar șocant a avut loc în această dimineașă de vineri, 22 decembrie, în Teleorman!
Trenul Roşiori Nord – Bucureşti Basarab a deraiat cu o osie, la ieşire din staţia Zăvestreni, anunţă CFR Călători, care transmite că pasagerii sunt în afara oricărui pericol.
De asemenea, alte nouă trenuri staţionează în gările adiacente.
În cursul acestei dimineţi, 22 decembrie 2023, la ieşire din staţia Zăvestreni, în zona macazului, s-a produs deraierea de o osie a locomotivei trenului R 9304 Roşiori Nord – Bucureşti Basarab. Călătorii sunt în afara oricărui pericol şi vor fi preluaţi până la destinaţii cu automotoare îndrumate din staţia Bucureşti de către CFR Călători”, a informat CFR Călători.
La fața locului au intervenit reprezentanţii autorităţilor care anchetează în acest caz, cauzele producerii acestui accident, potrivit reglementărilor în vigoare, precum şi echipa de intervenţie feroviară pentru eliberarea gabaritului.
Potrivit CFR Infrastructură, traficul feroviar este întrerupt între Zăvestreni-Vadu Lat.
În urma evenimentului, sunt afectate mai multe trenuri de călători, care staţionează in gările adiacente, până la redeschiderea circulaţiei.
Foto News Bucuresti
Descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Copilul lovit de o mașină de poliție pe trecerea de pietoni. A ajuns la spital