Informații utile. Copiii care n-au fost înscriși la pregătitoare

de | 04.08.2023 16:35 | Știri, Administrație, Lifestyle, Național

Ministerul Educației vine cu informații utile pentru părinții care se pregătesc să-și dea copiii la pregătitoare. În perioada 1 – 8 septembrie 2023 vor fi soluționate, de către inspectoratele școlare, cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.

Astfel, Ministerul Educației arată că în cazul în care copilul împlinește 6 ani până pe 31 august 2023 și nu este înscris în clasa pregătitoare, este util să știi că, între 1 și 8 septembrie 2023, sunt prevăzute:

  • centralizarea, de către inspectoratul școlar, a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/ale reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ;
  • soluționarea cererilor;
  • soluționarea, de către inspectoratul școlar, a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Ministerul Educatiei

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Restricții de trafic pentru lucrări canalizare menajeră pe o stradă din municipiul Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Educaţiei