Ingrid Alexandrescu, președinte filiala Argeș – S.O.S. România: ”Vom intra atât în Consiliul Județean cât și în Consiliile Locale”

de | 31.05.2024 12:56 | Județean, Politic

Ingrid Alexandrescu este avocat în Baroul Dâmbovița din anul 2005. A intrat în politică din dorința de a aduce o schimbare în bine atât actului de justiție din România, dar și traiului de zi cu zi al românilor. I s-a alăturat Dianei Ivanovici Șoșoacă în partidul S.O.S. România, pentru că amândouă sunt pe aceeași lungime de undă: au aceeași pregătire profesională și același scop pentru viitor – asigurarea unui trai mai bun. Ingrid Alexandrescu este piteșteancă, are studii juridice dar și diplomatice, fiind absolventă a Institutului Diplomatic Român, specialitatea Protocol și Etichetă în Diplomație. Candidează pentru conducerea Consiliului Județen Argeș alături de o echipă determinată și plină de viziuni.

Sursă foto: SOS România - Filiala Argeș.

  • De ce ați intrat în politică?

– Am intrat în politică pentru că sunt foarte dezamăgită de modul în care se desfășoară justiția în acest moment, în România. Sunt dezamăgită de faptul că magistrații, din cauza lipsei angajării răspunderii pentru hotărârile pe care le dau, își permit să încalce legea, să nu respecte dispozițiile imperative și dispozițiile prevăzute în codul de procedură, motiv pentru care oamenii nu mai au încredere în actul de justiție. Am intrat cu gândul de a schimba ceva, de a introduce angajarea răspunderii magistraților și de a încerca să combat corupția din justiție. Am considerat că se impune să intru în politică pentru a putea oferi copilului meu adolescent, o țară mai bună și un viitor mai bun. Am fost stimulată chiar de el, pentru că în timp ce îi povesteam cât de coruptă e justiția și cât de dezamăgită sunt, m-a întrebat de ce prefer să stau să mă plâng, în loc să fac ceva! Și atunci am considerat că e cazul să fac ceva…

  • De ce ați ales S.O.S. România?

– Pentru că este singurul partid care mă reprezintă. Este condus tot de către o femeie, avocat, care cunoaște foarte bine ceea ce se întâmplă la nivelul țării, în privința corupției din justiție, a abuzurilor din interiorul instituțiilor statului și a întregului sistem care a adus la subminarea economiei și chiar a siguranței naționale, dar și la încălcarea siguranței independenței statului român, la nerespectarea Constituției. A fost singurul partid în care m-am regăsit și în care am avut convingerea că dacă voi intra, voi și putea face ceva și voi putea schimba ceva, în principal felul în care se desfășoară justiția în România.

  • Ce anume v-a determinat să candidați la președinția Consiliului Județean Argeș?

– Ca președinte al filialei Argeș a S.O.S. România, în mod evident am considerat că se impune să îmi asum o astfel de candidatură pentru a prezenta argeșenilor care este programul nostru ca partid, ce dorim să îmbunătățim la nivel de județ. Iar aici avem ca prioritate tinerii, învățământul, mediul și dezvoltarea afacerilor românești, adică sprijinirea fermierilor, agricultorilor, producătorilor români, pentru a putea dezvolta economia prin noi înșine. Nu vreau să mai vedem roșii aduse din toate țările, mai puțin din România, având în vedere și pericolele pe care le prezintă toate aceste alimente. Este știut faptul că în România se aduce cea mai proastă hrană, de cea mai proastă calitate. Nu mai vorbesc de faptul că am devenit și groapa de gunoi a întregii Europe! Vreau să le ofer argeșenilor posibilitatea de a alege un partid nou, un partid cu oameni care nu au mai făcut politică, oameni care vin cu o carieră profesională în spatele lor și care vin reprezentați de propriile fapte. Sunt oameni care au copii adolescenți sau minori, ca și mine și care au un sigur gând – de a schimba în bine atât județul cât și țara, pentru a ne păstra copiii aici și pentru a le putea oferi un viitor în România. Pentru că așa cum știm cu toții, până acum guvernanții noștri n-au dorit decât să îi îndepărteze din România, ca să poată să dea totul pe tavă străinilor și să ne transforme într-o colonie.

Sursă foto: SOS România - Filiala Argeș.

  • Ce trebuie să știe alegătorii despre dvs. și despre S.O.S. România?

– Suntem singurul partid în care toți membrii sunt oameni de bine, oameni care vor să creeze un viitor bun pentru copiii lor, oameni care n-au mai făcut politică, nu au dosare penale, nu au caziere fiscale, nu au datorii la stat, n-au făcut evaziuni, n-au făcut afaceri cu statul. Sunt oameni curați și sinceri care vor să facă cu adevărat ceva pentru țară, spre deosebire de guvernanții din ultimii 34 de ani care n-au dorit să facă decât pentru ei. Asta trebuie să știe alegătorii noștri despre membrii partidului S.O.S. România și chiar și despre mine.

  • Ce așteptări aveți vizavi de votul din 9 iunie?

– Așteptările noastre sunt în funcție de realitate! Suntem apreciați de alegători… știm că avem un scor electoral mai mare decât îl dau cei din sondaje. Știm că reprezentăm o temere pentru actualii guvernanți, tocmai pentru că suntem un partid compus din oameni fără probleme și care venim cu un bagaj profesional în spate. Suntem profesioniști, iar în partid sunt foarte mulți avocați, medici, oameni de afaceri, oameni care într-adevăr sunt reprezentați de fapte și nu de anii de politică din trecut, așa cum sunt actualii guvernanți. Așteptările sunt la un scor electoral destul de bun! Am convingerea că vom intra atât în Consiliul Județean Argeș cât și în Consiliile Locale unde avem candidați și, bineînțeles, și în Parlamentul European. Asta cu siguranță, spre supărarea actualilor guvernanți care deja se tem de partidul S.O.S. România și își fac probleme, motiv pentru care au și făcut această ordonanță cu privire la modalitatea de desfășurare și de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare, tot din teama ca noi să nu obținem foarte multe voturi. Dar îi asigurăm că vom avea grijă să nu ne poată frauda și vom avea grijă ca fiecare vot pe care îl primim să fie evidențiat în procesele verbale.

  • Cum se prezintă ceilalți candidați ai S.O.S. Argeș?

– Ei se vor lupta pe 9 iunie, în mod evident, pentru a scoate localitățile din care fac parte, din mâinile celor care, timp de 34 de ani, le-au condus doar în interesele lor personale și, bineînțeles, în interesele guvernanților. Cu această ocazie îi anunț pe edilii actualei guvernări, PNL-PSD că, în cazul în care nu știu, conform angajamentului pe care actualii guvernanți l-au luat la Uniunea Europeană, urmează ca România să se împartă în regiuni, anumite județe și comune să se desfințeze și, automat, o mare parte din aceștia – care acum aleargă pentru a-și susține șefii de la județ, vor rămâne fără candidaturi, astfel încât acest mandat nu și-l vor duce până la capăt!

  • Ce le transmiteți contracandidaților? Dar alegătorilor?

– În timpul campaniei electorale am constatat că oamenii au început să conștientizeze foarte bine faptul că în toți acești ani au fost mințiți, trădați și vânduți, și că suntem într-o situație deplorabilă ca stat, ca țară, din toate punctele de vedere: economic, juridic și absolut tot. Mesajul către contracandidații mei este acela că vor avea o mare surpriză la aceste alegeri, deoarece vor constata că acea mulțime tăcută, care nu își exprimă opțiunea electorală în sondaje, va fi exact mulțimea care îi va sancționa pentru toate relele pe care le-au făcut și tot dezastrul produs României în acești ultimi 34 de ani. Și că electoratul lor, bazat pe oamenii în vârstă, pensionarii și cei care trăiesc din ajutoarele sociale pe care ei le dau sub formă voalată de mită electorală, au un procent foarte mic comparativ cu cei care sunt nemulțumiți și care își vor exprima această nemulțumire la alegerile din 9 iunie. Propaganda lor electorală cu mici și bere la zilele comunelor, în care politizează totul pe bani publici, nu prea mai merge, pentru că majoritatea tinerilor sunt de partea noastră. Majoritatea intelectualilor sunt de partea noastră, lucru pe care îl constatăm în fiecare zi și care ne bucură, pentru că asta înseamnă că în sfârșit, România începe să se trezească la realitate. Și ceea ce spun acum nu spun doar ca și propagandă electorală! O spun pentru că asta este realitatea constatată de noi, în timpul campaniei electorale.

Sursă foto: Ingrid alexandrescu

Pe alegători îi rog să se uite foarte bine în jurul lor, să analizeze tot ce i-a deranjat în acești 34 de ani, să analizeze toate promisiunile electorale făcute în ultimii ani de actualii guvernanți și de conducătorii de județ. Câte din aceste promisiuni electorale s-au realizat, câte proiecte au fost făcute în interesul comunității și câte în interesul lor, cât de poluat este aerul, pentru că suntem unul dintre județele cele mai poluate din țară, iar România ocupă locul 2 pe plan european la nivel de poluare… La ce nivel a ajuns învățământul, care este nivelul școlilor, în ce stadiu deplorabil se află Spitalul Județean?! Alegătorii trebuie să analizeze foarte bine candidatul și ceea ce poate să facă el, dar și ceea ce a făcut, să analizeze faptele candidaților și dacă nu le convine ceva din ceea ce s-a întâmplat în ultimii 4 ani, și dacă au votat așteptând cu totul altceva decât au primit în acest timp, să facă o schimbare și să voteze un partid nou, cu oameni noi care vin cu o carieră în spate, vin cu propuneri reale, cu proiecte viabile și care au în vedere interesele cetățenilor cu prioritate, spre deosebire de alte interese pe care le-au avut în vedere edilii județului până la acest moment. Dorim o transparență totală a tuturor serviciilor, a tuturor licitațiilor, a tuturor proiectelor, o comunicare permanentă cu cetățenii cu privire la fiecare proiect ce urmează a fi derulat în funcție de necesitate, de viabilitate și de eficiență.

Material publicat de MB Agency Complete, la comanda Partidului SOS România, Filiala Argeș, Cod Unic Mandatar Financiar 21240071. 

Sursă foto: SOS România – Filiala Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Un avocat pentru Consiliul Județean, din partea SOS România. Ingrid Alexandrescu: ”Putem construi un județ mai bun pentru noi și pentru copiii noștri!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Dâmbovița | Ingrid Alexandrescu | Parlamentul European | Târgoviște

Ultimele articole