Ce se va întâmpla cu CS Mioveni? Constantin Schumacher, la un pas de plecare

de | 13.12.2023 19:32 | Mioveni, Administrație

Veștile de la Mioveni nu se lasă așteptate. Dacă CS Mioveni va fi depunctată în clasament din cauza litigiilor pe care le are pe masa comisiilor Federației Române de Fotbal, Constantin Schumacher susține că ia în calcul să plece de la echipa pe care a preluat-o în vară, arată cei de la liga2.prosport.ro.

Vă reamintim că clubul a fost retrogradat în vară din prima ligă. Potrivit sursei citate, CS Mioveni nu stă bine financiar. Totodată, clubul are multe memorii cu foști jucători pe care nu are posibilitatea să le închidă și astfel riscă să piardă puncte. Un lucru important este că în această săptămână, pe masa Comisiei de Disciplină și Etică a FRF se vor judeca noi termene din litigiile CS Mioveni și foștii jucători. Acum, potrivit sursei citate, se pot dicta inclusiv sancțiuni cu scădere de puncte. În acest context, antrenorul Constantin Schumacher spune că dacă se ajunge în situația depunctării, atunci el și probabil și mulți jucători din lot vor pleca de la CS Mioveni. De asemenea, președintele executiv Claudiu Cojocaru susținea la mijlocul lunii trecute că se încearcă găsirea unor sponsori.

”Eu am programat reunirea echipei pe 15 ianuarie, dar să scăpăm de ziua de joi (n.r. – 14 decembrie). Dacă scăpăm de ziua de joi, vom vedea ce se va întâmpla, dacă nu, eu nu o să mai continui. Şi probabil că nici jucătorii nu vor mai rămâne la echipă. Eu am cel mai frumos grup la CS Mioveni, vă spun cu toată sinceritatea. Am vorbit cu ei, au înţeles situaţia, au spus clar că cel mai important este ca oamenii din club să găsească soluţii şi să achite sumele restante către foştii jucători şi ei acceptă să meargă şi aşa, cu o restanţă, de o lună, de două”, a declarat Constantin Schumacher, citat de ziar Top, potrivit celor la liga2.prosport.ro.

În completare, antrenorul Constantin Schumacher spune că situația de la CS Mioveni s-a complicat după ce primarul Ion Georgescu a fost arestat.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook CS Mioveni

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Formula este valabilă din septembrie 2024. Iată cum orice român își poate calcula pensia!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: CS Mioveni