Ion Baicea este primar al oraşului Costeşti din 2008, continuitatea sa în această funcţie fiind consecinţa faptului că cetăţenii au apreciat şi apreciază activitatea sa de edil. În cifre, actualul mandat al primarului Ion Baicea se prezintă astfel: în ultimii patru ani, în oraşul Costeşti, au fost demarate proiecte în valoare de peste 80 milioane lei, din care peste 52 milioane lei reprezintă fonduri europene, iar peste 23 milioane lei fonduri guvernamentale. Cele mai multe dintre aceste proiecte sunt în derulare în prezent şi vizează atât infrastructura locală de drumuri şi reţele de utilităţi, cât şi sistemul educaţional, administraţia, sportul şi cultura. Ion Baicea vorbeşte despre priorităţile investiţionale şi despre soluţiile pe care le-a identificat pentru ca proiectele să se concretizeze.
Investiţii majore în grădiniţele, şcolile şi liceele din Costeşti
Care au fost şi rămân priorităţile dumneavoastră, proiectele de investiții care au cel mai mare impact pozitiv asupra oraşului Costeşti?
– Sunt mai multe investiţii atât în infrastructura de drumuri şi utilităţi, cât şi în alte domenii – unele finalizate, altele aflate în derulare –, însă mărturisesc că proiectele mele de suflet sunt cele care au ca principali beneficiari pe cei din tânăra generaţie. Şi mă refer aici, în primul rând, la proiectul noii creşe şi proiectul prin intermediul căruia toate unităţile de învăţământ din oraş vor fi dotate cu mobilier nou şi echipamente digitale. Este necesar să punem accent pe educația în școli, să creăm un mediu sănătos pentru generațiile viitoare!
Creşa, care va putea primi 40 de copii şi care va fi construită pe strada Morii nr. 4A, este un proiect în valoare totală de 12.249.269,78 lei cu TVA, pentru care am obţinut finanţare guvernamentală, prin Compania Naţională de Investiţii. În momentul de faţă, investiţia se află în etapa licitaţiei, mai exact în faza evaluării ofertelor depuse de firmele de construcţii şi, dacă nu vor exista contestaţii sau alte obstacole, în câteva luni se va da startul lucrărilor. Înţeleg că sunt şase oferte, sperăm ca licitaţia să decurgă fără contestaţii.
Școala Gimnazială Costeşti a beneficiat de multe investiții – în sala de sport, mobilier nou, dotarea laboratoarelor de informatică, terenuri de sport cu tartan (fotbal, baschet și handbal). Acum, şcoala gimnazială beneficiază de două proiecte pe fonduri europene: unul de reabilitare energetică în valoare de 4.748.511 lei, altul pentru digitalizare și dotare mobilier, fiind în procedură de licitație, în valoare de 5.264.648 lei.
Liceul Teoretic Costești, în ultimii patru ani, a beneficiat de cele mai mari investiții de la bugetul local. Internatul pentru elevi a suferit o transformare totală, în sensul în care fiecare cameră a fost modernizată, având două paturi și grup sanitar interior. De asemenea, internatul are centrală proprie, asigurând căldura în permanență pe timp de iarnă. În cele două clădiri am investit peste 2.000.000 lei (20 miliarde lei vechi). Anul acesta am alocat fonduri în vederea achiziționării de mobilier nou pentru internat și cantină, în valoare de 115.000 lei. De asemenea, pentru reabilitarea corpului C, inclusiv acoperiș, am alocat suma de 1.000.000 lei (10 miliarde vechi).
Ce soluţii aţi identificat ca fiind cele mai eficiente pentru realizarea cât mai multor proiecte de investiţii?
– Având în vedere că în mod clar din bugetul local nu ne permitem să facem prea multe investiţii, soluţia o reprezintă programele de finanţare externă nerambursabilă, iar noi am încercat să profităm de toate oportunităţile şi să accesăm atât fonduri europene, cât şi fonduri guvernamentale. Din păcate pentru noi şi pentru cetăţenii oraşului, astfel de proiecte nu se derulează atât de rapid cum ne-am fi dorit, existând o serie de proceduri şi paşi care se întind pe o durată lungă. Dar, ca să putem avea aceste investiţii, trebuie să ne conformăm legislaţiei existente şi să aşteptăm, având satisfacţia că la final vom beneficia de o infrastructură mai modernă, de condiţii mai bune de trai pentru locuitori.
Pentru că aţi adus în discuţie problema birocraţiei, am văzut că aveţi în derulare un proiect ce are ca obiectiv digitalizarea oraşului. În ce constă mai exact acest proiect şi ce beneficii aduce el locuitorilor oraşului Costeşti?
– Proiectul „Digitalizarea orașului Costești, județul Argeș, prin dezvoltarea infrastructurii TIC” este finanţat prin PNRR şi are o valoare eligibilă de 1.876.806,72 lei. Prin acest proiect se intenționează extinderea sistemului de supraveghere video implementat deja la nivelul orașului Costești pentru acoperirea întregului areal. Al doilea obiectiv al proiectului este crearea unei platforme digitale care va constitui un centru de prelucrare şi consolidare al datelor la nivelul sediului Primăriei şi cu o distribuire a accesului la aplicaţii şi date. Proiectul propus este menit să ofere atât accesul publicului la informaţii şi servicii on-line, cât şi un instrument modern de asistare a deciziei în cadrul instituţiei. Aplicaţia informatică va avea două componente principale care nu au fost implementate până acum: componenta de front office şi componenta de back office.
Componenta front office este o soluţie de management al relaţiei cu cetăţeanul şi mediul de afaceri, partea „vizibilă” pentru cetăţeni sintetizată în ceea ce numim „Ghişeu Unic”. Acesta include o serie de mijloace de comunicaţie moderne, electronice, interfaţa cu instituţia publică luând forma unuia sau a multor puncte de contact, de tip front office, capabile din punct de vedere tehnologic şi funcţional să preia informaţia de la solicitant şi să o direcţioneze către responsabilul/responsabilii cu soluţionarea problematicii respective. Căile de acces securizate sunt: portalul web al instituţiei, interfaţă mobilă dedicată cetăţenilor şi dispecerat.
Proiectul se află în faza de licitaţie, săptămâna aceasta fiind termenul-limită pentru depunerea ofertelor, după care urmează evaluarea şi, imediat ce va fi semnat contractul, implementarea.
Ce mesaj transmiteţi cetăţenilor oraşului Costeşti?
– Sunt recunoscător pentru toate lucrurile duse la bun sfârșit, realizate cu sprijinul și încrederea dumneavoastră.
Atât aprecierile, cât și criticile primite de-a lungul timpului m-au ajutat să înțeleg și să îmbunătățesc interacțiunea cu dumneavoastră și, astfel, să continui să lucrez pentru implementarea proiectelor importante în comunitatea noastră, precum: modernizare infrastructură, iluminat public modern, locuri de joacă și recreere, spații verzi, parcări și multe altele.
Nădăjduiesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să finalizăm cu succes și celelalte proiecte aflate în desfășurare, cu obiectivul comun de a face orașul nostru un loc mai bun pentru noi și generațiile viitoare.
Vă mulțumesc că mi-ați fost alături și prețuiesc susținerea dumneavoastră în continuare, în misiunea mea de a reprezenta interesele și de a realiza dorințele cetățenilor orașului nostru!
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Primarul Ion Baicea demonstrează cu documente că ORAŞUL COSTEŞTI VA AVEA CREŞĂ!