Investițiile din educație. Cristian Gentea: ”Toate unitățile din Pitești urmează să fie dotate cu echipamente IT”

de | 10.04.2024 09:07 | Administrație, Pitești, Politic

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, anunță că toate cele 18 școli din Pitești urmează să fie dotate cu echipamente IT, mobilier și materiale didactice pentru laboratoare de informatică, laboratoare pentru științe, cabinete școlare, cabinete psihopedagogice, ateliere de specialitate etc. Vestea este cu atât mai bună cu cât, pe lângă aceste dotări în cei trei ani și jumătate ai mandatului la conducerea administrației locale, au mai fost și alte investiții în educație.

Sursă foto: Facebook Cristain Gentea.

”Investițiile în educație au reprezentat o prioritate a primului meu mandat. Iată – într-o prezentare cât se poate de succintă – ce au însemnat ultimii 3 ani și jumătate pentru cele 18 școli din municipiul nostru:

  • 6 milioane de euro vin în Pitești, din PNRR, pentru ȘCOLI VERZI!

Vor beneficia de aceste fonduri accesate de municipalitate: școlile gimnaziale ”Ion Luca Caragiale” și ”Adrian Păunescu”, precum și Liceul cu Program Sportiv ”Viitorul”.

Am valorificat în mod eficient șansa de a obține granturi care permit reabilitarea unităților cu respectarea conceptului de „școală verde”. Ce se va realiza prin aceste proiecte?

» Reducerea consumului de energie pentru încălzire cu cel puțin 50%;

» Creșterea cu 30 % a economiilor de energie primară.

  • 7 școli – renovate prin fonduri naționale și externe!

» 5 dintre acestea se vor moderniza radical, grație altor proiecte PNRR pentru care am obținut deja finanțarea!

» 7,2 milioane de euro din PNRR vor ajunge în sistemul de educație din Pitești pentru renovarea energetică a următoarelor școli gimnaziale: ”Marin Preda”, ”Tudor Arghezi”, ”Ion Pillat”, ”Ion Minulescu” și ”Tudor Mușatescu”.

» Alte 2 unități vor fi reabilitate energetic, prin fonduri AFM: școlile gimnaziale ”Nicolae Bălcescu” și ”Nicolae Iorga”. Pentru ambele obiective, am obținut finanțări de aproximativ 1,8 milioane de euro și am început procedurile de atribuire pe proiectare și execuție.

  • 18 din 18 școli primesc dotări de ultimă generație!

11 milioane de euro este suma pe care am obținut-o, din PNRR, pentru un proiect care include 46 de unități de învățământ, printre care și toate cele 18 școli ale municipiului. Către acestea vor merge dotări în valoare de 5,4 milioane de euro din totalul finanțării!

Toate unitățile din Pitești urmează, astfel, să fie dotate cu echipamente IT, mobilier și materiale didactice pentru laboratoare de informatică, laboratoare pentru științe, cabinete școlare, cabinete psihopedagogice, ateliere de specialitate etc.

  • 5 săli noi de educație fizică școlară!

» Două au fost deja realizate (școlile gimnaziale „Tudor Arghezi” și „Adrian Păunescu”)

» Alte 3 sunt în execuție (școlile gimnaziale „Nicolae Iorga”, „Tudor Mușatescu” și „Nicolae Bălcescu”).

» Realizarea tuturor celor 5 săli de educație fizică școlară este finanțată prin CNI.

  • Peste 600.000 euro pentru școli, din bugetul local!

De asemenea, dincolo de toate investițiile obținute prin proiecte, am realizat – din bugetul municipiului Pitești – diferite tipuri de lucrări necesare la nivelul unităților școlare din oraș (instalații, reabilitări, garduri, lucrări de conformare ISU etc.), investiții locale însumând peste 600.000 de euro.

  • Urmează E.L.E.N.A – un proiect de 16,4 milioane de euro pentru 7 unități de învățământ!

7 unități de învățământ au fost puse pe lista Municipiului Pitești, în cadrul Programului ”South-Muntenia Energy Efficiency for Public Buildings Investment Programme”.

Cele 7 unități sunt: școlile gimnaziale ”Traian”, ”Alexandru Davila”, ”Mircea Eliade”, ”Mihai Eminescu”, ”Negru Vodă”, Colegiul Tehnic ”Dimitrie Dima” și Grădiniţa cu Program Prelungit ”Floare de Colţ”.

Schema de finanțare E.L.E.N.A. (European Local ENergy Assistance) sprijină promotorii de proiecte publice și asigură suport autorităților locale pentru planurile lor în domeniul energiei durabile.

Au fost deja postate în SEAP documentațiile pentru atribuirea contractului de proiectare, verificare & asistenţă tehnică şi execuţie a lucrărilor, cu o valoare totală a devizelor de aproximativ 16,4 milioane de euro, fără TVA”, a transmis Cristian Gentea pe pagina de Facebook.

Totodată, edilul a mai menționat că aceste informații se referă doar la investițiile în școlile din Pitești: Vom discuta altădată despre licee, colegii, grădinițe și creșe!”

Sursă foto: Facebook Cristain Gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Administrația se mândrește cu 90 de soiuri de lalele. Apoape 1 milion de flori au fost plantate în Pitești!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristian Gentea | Mihai Eminescu | Nicolae Bălcescu | Pitești

Ultimele articole