anchetaonline.ro

Ionuț Moșteanu acuză coaliția de guvernare a Românei!

de | 03.08.2022 12:24 | Știri, Eveniment, Județean

Deputatul USR Ionuț Moșteanu acuză coaliția de guvernare pentru escaladarea crizei în care România se află.

Ionuț Moșteanu: ,,Românii devin cobaii incompetenților Ciucă, Ciolacu și Iohannis. Nu știu să existe o țară europeană care, în plină criză a prețurilor, în plină criză socială, să mărească și să introducă noi taxe. E aberant ce au făcut. Vor îngropa mii de firme românești și îi vor sărăci pe români. 60% dintre angajații pe contracte part-time vor rămâne fără job, așa cum arată un sondaj realizat în cadrul IMM-urilor. În România lucrează peste 1 milion de români cu contracte part-time. Sute de mii de români își pierd venitul suplimentar obținut. Așa, peste noapte, că așa au decis oamenii care, deși nu au lucrat o singură zi pe piața liberă, vor să decidă politicile economice ale României. Urmează noi scumpiri în lanț, dar cât mai pot suporta românii scumpirile? Deja prea mulți renunță la vacanțe sau la ieșirile în oraș, și asta după o așteptare de 2 ani, doar pentru a achita facturile la final de lună.

Parlamentarul argeșean arată cu degetul veniturile premierului Nicolae Ciucă și ale celor apropiați de sistem: ,,În tot acest timp, ați văzut prioritățile PSD și PNL? Pensii speciale. Nu vor să renunțe la ele. Cum ar putea Premierul Ciucă să își taie propria pensie? Câștigă 18.000 lei/lună doar din pensie specială. Și sinecuri. Chiar ieri, cand intrau în vigoare creșterile de taxe, la MAE mai erau angajați niște oameni. Peste 17.000 de noi angajați în 2022. PSD și PNL îngroapă România.”

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Copiii de la Atelierele de vară ȘOTRON au fost instruiți de către polițiști pentru siguranța acestora!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ionuț Moșteanu | Nicolae Ciucă | PNL | PSD