Judecătorul piteştean Costin Stancu a scăpat de cercetarea disciplinară

de | 19.04.2022 21:00 | Eveniment, Pitești

CSM a respins acţiunea Inspecţiei Judiciare împotriva magistratului care a „desfiinţat” Secţia Specială!

 

Judecătorul piteştean Costin-Andrei Stancu a câştigat săptămâna trecută prima bătălie în confruntarea cu Inspecţia Judiciară. Magistratul de la Curtea de Apel Piteşti a ajuns să fie cercetat disciplinar din cauza unei hotărâri pe care a dispus-o într-una dintre cauzele pe care le-a instrumentat şi în care a stabilit că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie nu își justifică existența, devenind astfel primul judecător din România care aplica hotărârea Curţii Europene de Justiţie privind SIIJ.

 

Primul magistrat care a aplicat hotărârea Curţii Europene de Justiţie privind SIIJ

Pe 7 iunie 2021, Costin-Andrei Stancu, judecător la Curtea de Apel Piteşti, în cadrul Secţiei penale, a admis contestația formulată de Asociaţia Proprietarilor Păgubiţi Oarja 2000, care reclamase un magistrat referitor la durata unui proces. În decizia formulată de judecătorul piteştean, acesta a stabilit:

Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este justificată de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției și nu este însoțită de garanții specifice care să permită, pe de o parte, să se înlăture orice risc ca această secție să fie folosită ca instrument de control politic al activității respectivilor judecători și procurori susceptibil să aducă atingere independenței acestora și, pe de altă parte, să se asigure că respectiva competență poate fi exercitată în privința acestora din urmă cu respectarea deplină a cerințelor care decurg din articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”.

Decizia Curții de Apel Pitești a venit la doar câteva săptămâni după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat cu argumente că SIIJ (desfiinţată între timp) funcționa contrar legislației europene, existând riscul șantajării magistraților și al știrbirii independenței acestora. De cealaltă parte, CCR ţinea cu dinţii de această structură creată de Liviu Dragnea, declarând-o constituţională. În acest context, judecătorul Costin-Andrei Stancu s-a trezit că este anchetat de către Inspecţia Judiciară, care s-a autosesizat invocând nerespectarea normelor procedurale.

CSM

Record de opinii separate în dosarul judecătorului piteştean

Săptămâna trecută, Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM s-a pronunţat cu privire la acţiunea declanşată de Inspecţia Judiciară împotriva magistratului piteştean, acuzat de exercitarea funcției cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Astfel, CSM a respins, cu majoritate, „acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Stancu Costin-Andrei – judecător în cadrul Curţii de Apel Piteşti […] ca neîntemeiată pentru lipsa laturii subiective a abaterii disciplinare.” Hotărârea CSM de joi, 14 aprilie, a fost luată cu nu mai puţin de şase opinii separate, cele mai multe într-o speţă instrumentată de CSM din legislatura 2017-2022.

Decizia CSM nu este însă definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declanşarea cercetării disciplinare împotriva judecătorului piteştean Costin Andrei Stancu a staârnit numeroase reacţii. Însuşi Ministrul Justiţiei de la acea vreme, Stelian Ion, s-a arătat îngrijorat:

Observăm câteva lucruri. Unii magistrați care au avut curaj, fermitate și au considerat că merită să ia atitudine în perioada 2017-2019, când s-au dus acele bătălii în care s-au forțat foarte mult legile justiției, s-au modificat în mod negativ aceste legi, acei judecători s-au ales cu dosare disciplinare. De asemenea, judecătorii care au îndrăznit să sesizeze CJUE, în urma sesizării lor pronunțându-se această decizie a CJUE despre care vorbim, la fel, au dosare disciplinare.

Acum, mai nou, vedem că și judecătorul care a dat acea soluție este cercetat disciplinar. Este îngrijorător lucrul acesta și e foarte important să dăm mesajul către judecători să nu fie intimidați de absolut niciun astfel de gest. Sunt convins că vor avea câștig de cauză, în cele din urmă, dar trebuie să-și păstreze fermitatea și independența”.

Mai mult, ecourile cazului magistratului piteştean au depăşit graniţele ţării, The Good Lobby Profs, o organizaţie internaţională de profesori şi experţi de drept, publicând o declaraţie în sprijinul judecătorului Costin Andrei Stancu.

După examinarea Rezoluției și a documentelor justificative, trebuie să concluzionăm fără echivoc că judecătorul Stancu este victima abuzurilor Inspecției Judiciare și că rezoluția menționată mai sus îi încalcă independența sa în calitate de membru al sistemului judiciar.” – se arată în declaraţia semnată de peste 60 de specialişti în drept de la prestigioase universităţi de profil din întreaga lume.


Citește, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Curtea de Apel Pitești | Inspecţia Judiciară | Pitești | SIIJ

Ultimele articole