Bipa este un lanț cunoscut de drogherii cu rădăcinile în Austria, similar cu DM. Acesta are și produse brand propriu foarte apreciate și la prețuri accesibile.
În ianuarie 2026, au apărut primele două magazine în România, ambele situate în centre comerciale din Capitală, însă retailerul anunță extinderea-fulger, iar printre orașele prinse în strategia de expansiune se află și Piteștiul.
Sunt deja deschise poziții de joburi la viitoarea drogherie din Pitești, respectiv casier, adjunct manager și manager magazin. Bipa a fost fondată în anul 1980 în Viena, Austria, ca magazin de parfumuri. Mai târziu și-a diversificat sortimentul devenind drogherie. Acum face parte din grupul REWE, care deține și supermarketurile Penny.
Material realizat de redacția Ancheta.
Foto descriptiv. Sursă foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:











