CURTEA DE ARGEŞ. S-a lansat licitaţia pentru SF-ul centurii municipiului!

de | 19.04.2022 20:30 | Administrație, Curtea de Argeș

La doar două luni după semnarea de către primarul Constantin Panțurescu şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a protocolului dintre CNAIR şi Primăria Curtea de Argeş pentru realizarea SF-ului pentru centura municipiului, marţi, 12 aprilie, a fost lansată licitaţia pentru desemnarea firmei care se va ocupa de întocmirea acestui document important.

Parteneriatul a fost necesar pentru a se putea accesa fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Astfel, Primăria Curtea de Argeş pune la bătaie 3.297.736,82 lei (fără TVA) pentru „Elaborarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții Varianta de ocolire Curtea de Argeş”.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 23 mai 2022, câştigătorul urmând să fie desemnat prin aplicarea criteriului „cel mai bun raport calitate-preţ”, în calculul punctajului preţul având o pondere de doar 30%, în vreme ce restul de 70 de procente reprezintă experienţa specialiştilor şi alte criterii tehnice.

Curtea de Argeş va avea o variantă de ocolire de aproape 8 km, care va costa 26 milioane euro

Parteneriatul dintre Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR) și UAT Municipiul Curtea de Argeș, în vederea implementării în comun a proiectului „Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii Varianta de ocolire Curtea de Argeş”, a fost aprobat de Consiliul Local Curtea de Argeş în şedinţa din 25 ianuarie 2022.

Se aprobă promovarea, în parteneriat, a proiectului „Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii Varianta de ocolire Curtea de Argeş”, în vederea accesării de fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Obiectivul specific 2.2 Creșterea accesibilității zonelor cu o conectivitate redusă la infrastructura rutieră a TEN-T”.

semnare acord centura curtea de arges

Parteneriatul a fost semnat miercuri, 9 februarie de către primarul Constantin Panțurescu şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a precizat:

Îmi doresc să urgentăm proiectarea şi construcţia mai multor obiective cu impact local. Varianta de ocolire a oraşului Basarabilor va avea o lungime de 7,8 kilometri şi un cost estimat de 26 milioane de euro, care va fi susţinut din fonduri externe nerambursabile”.


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare: