Liderii USR și PNL au bătut în cuie să mențină colaborarea în județ

de | 21.02.2022 16:52 | Politic

►S-a discutat și despre schimbarea vicelui Gelu Tofan

Narcis Mircescu Mihai Mihailescu

Deși la nivel guvernamental avem un „mariaj” PSD  – PNL, în Argeș nu se aplică această formulă. Mai mult, săptămâna trecută, pe 15 februarie, liderii PNL și USR au bătut în cuie înțelegerea lor de a continua colaborarea anterioară la nivelul județului nostru.

Alina Gorghiu PNL Arges

Președinții USR de la județ și Pitești, respectiv senatorul Narcis Mircescu și viceprimarul Mihai Mihăilescu, s-au întâlnit, la Parlament, cu președintele interimar al PNL Argeș – Alina Gorghiu, liderul de la Organizația Pitești – Mihai Coteț, dar și cu prefectul Radu Perianu.

Ne-am întâlnit la Senat și, printre altele, am stabilit să continuăm alianța la nivel de Pitești și în județ. Este mult spus la nivelul Argeșului, pentru că alianța noastră este funcțională doar în câteva localități. La Pitești, la Câmpulung, la Bascov, la Moșoaia… Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt constante, însă partenerii din PNL au semnalat presiuni dinspre PSD în direcția altor alianțe.”, ne-a declarat președintele USR Argeș, senatorul Narcis Mircescu.

Aceleași aspecte legate de discuțiile dintre alianțe ne-au fost confirmate și de către viceprimarul Piteștiului, Mihai Mihăilescu. Domnia sa a declarat că prezența în București s-a datorat, în primul rând, unor discuții cu echipa secretarului de stat Robert Szep din Ministerul Mediului pe tema reglementării statutului Pădurii Trivale ca arie naturală protejată. Vizita de lucru a fost continuată cu discuțiile politice de la Senat.

În cadrul întrevederii, liberalii au cerut sprijinul consilierilor USR pentru a-și schimba actualul viceprimar  Gelu Tofan și a-l înlocui cu Mihai Coteț. „Din punctul nostru de vedere, aceasta este o problemă internă a PNL.”, declară, după întâlnire, președintele USR Argeș, senatorul Narcis Mircescu.

Dacă va fi o ședință de Consiliu Local în care se va pune problema votării unui viceprimar, PNL are tot timpul șase voturi de la USR. Să nu aibă emoții, pentru că echipa noastră este bloc. Ei sunt acum într-o situație în care noua conducere nu mai colaborează bine cu viceprimarul Tofan. Pe de altă parte, este foarte complicat să fie schimbat domnul Tofan fără acordul domniei sale.”

Președintele USR Argeș, Narcis Mircescu, și liderul PNL Argeș, Alina Gorghiu, sunt colegi și la Senat. „Ne întâlnim frecvent, fiind amândoi în Biroul Permanent. De foarte multe ori, Alina Gorghiu conduce ședințele Senatului, în special lunea, pentru că președintele Florin Cîțu deleagă conducerile plenului și, de cele mai multe ori, eu sunt unul dintre cei doi secretari, așa că stăm unul lângă altul la majoritatea plenurilor de luni.”, a mai explicat liderul USR Argeș relația de colegialitate politică dintre domnia sa și noua președintă a PNL în județ.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole